StiripesurseDiaspora146 de cadavre exhumate până acum din groapa comună de la...

146 de cadavre exhumate până acum din groapa comună de la Izium (guvernatorul regiunii Harkov)

Publicat:

Experţii ucraineni în medicină legală au exhumat până acum 146 de cadavre, majoritatea ale unor civili, din groapa comună descoperită în apropiere de oraşul Izium, în estul Ucrainei, iar unele dintre ele poartă semnele unei morţi violente, a declarat luni guvernatorul regional, relatează Reuters, potrivit agerpres

Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că se crede că circa 450 de cadavre ar fi îngropate în acest sit dintr-o pădure de la periferia oraşului Izium, care a fost recent recucerit de forţele ucrainene în timpul unei contraofensive în regiunea Harkov.

Citește și : Ceremonia de la Abaţia Westminster s-a încheiat

Oleg Sinegubov, guvernatorul regiunii Harkov, a spus că printre cadavrele exhumate se află şi două ale unor copii.

“Unii dintre morţi prezintă semne de moarte violentă. Există cadavre cu mâinile legate şi urme de tortură. De asemenea, s-a descoperit că decedaţii prezintă răni de explozibili, şrapnele şi de înjunghiere”, a postat Sinegubov pe Telegram.


Experţi în medicină legală, îmbrăcaţi în costume albe de protecţie, lucrează metodic de mai multe zile pentru a exhuma şi identifica cadavrele, ale căror morminte erau marcate cu cruci subţiri din lemn.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins acuzaţiile Ucrainei drept “minciuni”.

Citește și : Imran Khan SCAPĂ de acuzaţiile de terorism

Anterior, localnicii au declarat că unele dintre mormintele din pădure erau ale unor oameni care au murit într-o lovitură aeriană rusească.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.