StiripesurseȘtirile zilei180 de soldaţi columbieni au fost luaţi ostatici de cultivatorii de...

180 de soldaţi columbieni au fost luaţi ostatici de cultivatorii de coca

Publicat:

Cultivatori de coca din nord-estul Columbiei au luat marţi ostatici 180 de soldaţi trimişi să le eradicheze culturile, a anunţat armata columbiană, între timp Biroul Apărătorului Poporului din această ţară anunţând joi într-un comunicat că soldaţii au fost eliberaţi, informează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Organismul public care veghează asupra respectării drepturilor omului a anunţat înainte de aceasta că a trimis o misiune de mediere în localitatea Tibu (est), în Departamentul Norte de Santander, unde militarii erau ţinuţi ostatici într-o şcoală.

iteşte şi: Senatul francez NU prelungeşte ‘permisul sanitar’ – Black News

Preşedintele columbian Ivan Duque a cerut anterior “eliberarea rapidă” a militarilor. “Ei (militarii) sunt bine, au armele asupra lor. Ei nu au vrut să intre în confruntare şi aceasta arată profesionalismul lor (…), însă aceste practici nu pot să aibă trecere în ţară”, a declarat şeful statului, atenţionând că, dacă soldaţii nu vor fi eliberaţi rapid, aceasta “va fi considerată de către autorităţi o răpire”.

Confruntările sunt frecvente în Columbia între producători de coca şi forţele de ordine însărcinate să distrugă aceste culturi.


Generalul Omar Sepulveda, însărcinat cu operaţiunile militare în zonă, a precizat că soldaţii au fost încercuiţi marţi de cultivatori de coca înarmaţi cu bâte şi macete, în timp ce efectuau “sarcini de luptă împotriva lanţului de trafic de droguri”.

În regiunea Catatumbo, unde este situat satul Tibu, la frontiera cu Venezuela, se află cea mai mare suprafaţă de coca din lume (40.084 hectare), potrivit celui mai recent raport al Naţiunilor Unite, din 2020.

Citește și: Andrew Cuomo a fost INCULPAT pentru agresiune sexuală – Black News

Rebelii din Armata de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherilă activă în Columbia, şi disidenţii fostei gherile Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) care se opun acordului de pace din 2016, operează în această regiune şi profită de veniturile provenite din traficul de droguri.

Cu o producţie record de 1.010 tone în 2020, Columbia rămâne primul exportator mondial de cocaină, majoritar spre SUA, care sunt principalul consumator.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.