StiripesurseȘtirile zilei19 morţi în urma unei puternice tornade produse în Tennessee

19 morţi în urma unei puternice tornade produse în Tennessee

Publicat:

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei puternice tornade care s-a produs în regiunea oraşului american Nashville din statul Tennessee, au precizat marţi pentru AFP serviciile de urgenţă din acest stat, scrie agerpres.

Echipele de intervenţie caută în continuare supravieţuitori şi persoane dispărute, a afirmat un responsabil al Agenţiei pentru managementul dezastrelor din Tennessee (TEMA). Bilanţul furtunilor care au lovit acest stat din sud-estul SUA în noaptea de luni spre marţi riscă aşadar să se agraveze, mai precizează AFP.

Citește și : ONU cere UE să asigure mai mult sprijin Greciei în faţa valului de migranţi şi refugiaţi

Departamentul de poliţie din suburbia Mt. Juliet, în estul Nashville, a anunţat că mai multe case au fost avariate şi câteva persoane au fost rănite, potrivit Reuters.

“A fost evident o tornadă foarte puternică. Sunt mai multe clădiri avariate, mai multe persoane rănite, mai multe persoane încă blocate”, a spus Tyler Chandler, din cadrul departamenului de poliţie din Mt. Juliet, într-o înregistrare publicată pe Facebook. “Avem nevoie de ajutorul vostru. Şi asta înseamnă că dacă puteţi rămâne în locuinţe, vă rog să o faceţi”.


Compania de electricitate Nashville Electric a anunţat că peste 44.000 de locuitori au rămas fără electricitate la primele ore ale dimineţii, după ce patru substaţii de energie electrică, 15 linii de distribuţie şi numeroşi stâlpi de electricitate au fost avariaţi.

Aeroportul John C. Tune (JWN), situata la circa 12 kilometri de centrul Nashville, ”a suferit avarii semnificative” din cauza vremii extreme, iar mai multe hangare au fost distruse, a precizat aeroportul pe pagina sa de internet.

Fulgerele care au însoţit tornada au luminat cerul întunecat, potrivit unor înregistrări video publicate pe Twitter de utilizatorul Brian Bates.

Citește și : Trump acceptă propunerea lui Putin privind o reuniune a Consiliului de Securitate ONU

Nashville, cu o populaţie de 691.000 de locuitori, este unul dintre oraşele cu cea mai rapidă creştere din SUA şi capitala neoficială a muzicii country.

Tennessee este unul dintre cele paisprezece state americane ai căror locuitori vor vota marţi pentru alegerea candidatului democrat care îl va înfrunta în noiembrie pe preşedintele Donald Trump, dar procesul electoral în Nashville şi regiunile învecinate va începe o oră mai târziu, la ora locală 8 a.m, din cauza pagubelor provocate de tornadă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.