20 de inşi au fost inculpaţi în dosarul privind prăbuşirea unui imobil în Iran

Publicat:

Douăzeci de persoane au fost inculpate în dosarul privind prăbuşirea unui imobil în sud-vestul Iranului, în luna mai, catastrofă ce a suscitat un val de indignare în această ţară, a anunţat joi puterea judiciară iraniană, informează AFP.

Pe 23 mai, imobilul Metropol, aflat în construcţie la Abadan, unul dintre principalele oraşe ale provinciei Khuzestan, s-a prăbuşit parţial în mijlocul unei străzi foarte frecventate, ducând la moartea a 43 de persoane.


Această catastrofă, una dintre cele mai sângeroase din ultimii ani în Iran, a dus la o serie de manifestaţii pe întreg teritoriul iranian în solidaritate cu familiile victimelor şi împotriva autorităţilor, acuzate de corupţie şi incompetenţă.

La aproape două săptămâni de la tragedie, trupuri neînsufleţite mai erau încă scoase de sub dărâmături.

La acea dată, justiţia regională a afirmat că a arestat 13 persoane, printre care primarul oraşului Abadan şi doi foşti primari, acuzaţi că sunt “responsabili” pentru catastrofă.

“Dată fiind importanţa cazului (…), el a fost evaluat în mod minuţios şi acte de acuzare au fost emise împotriva a 20 de persoane”, a anunţat joi site-ul puterii judiciare iraniene, Mizan Online. “Toţi acuzaţii din acest dosar se află în prezent în detenţie”, adaugă comunicatul.

Dosarul va fi transmis în curând tribunalului, a mai informat Mizan Online.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.