StiripesurseSocialZeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Publicat:

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, participanți ai programului educațional „Excursia europeană”, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, la început de săptămână, Legislativul a fost vizitat de un grup de profesori de la Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia. Profesorii au discutat cu deputata Liliana Nicolaescu-Onofrei despre provocările și perspectivele sistemului educațional, modernizarea curriculumului, formarea continuă a cadrelor didactice.

Tot la începutul săptămânii, un grup de tineri, beneficiari ai proiectului „Tabăra pentru Pace”, organizată de  „Initiative 4 Peace” în parteneriat cu Centrul de Consultanță și Educație Civică, s-a întâlnit cu deputatul Roman Roșca cu care au discutat despre pace și democrație, activitate parlamentară și importanța implicării tinerilor în procesul decizional.

Citește și: Oazu Nantoi a primit Ordinul pentru Merit, oferit de către președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski

Conform sursei citate, în această săptămână, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, participanți ai programului educațional „Excursia europeană”. În excursie au venit copii de la Bulboaca, Geamăna, Puhăceni, Țânțăreni din raionul Anenii Noi; Mașcăuți, Slobozia-Dușca din raionul Criuleni; Chișcăreni, Biruința, Rădoaia din raionul Sângerei; Bujor, Ciuciuleni, Logănești din municipiul Hâncești; Baraboi și Cernoleuca din raionul Dondușeni; Hâjdieni din raionul Glodeni și Boghenii Noi din municipiul Ungheni. Tinerii au vizitat sala Europa, Muzeul Parlamentului, sala de ședințe plenare și au avut întâlniri cu mai mulți deputați de la care au aflat detalii interesante despre activitatea parlamentară.


Joi, elevii din localitățile Țânțăreni, Cernoleuca, Ciuciuleni și Rădoaia au avut ocazia să asiste la ședința plenară a Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.