StiripesurseMeteo2017 se numără printre primii trei cei mai călduroşi ani din...

2017 se numără printre primii trei cei mai călduroşi ani din istoria înregistrărilor meteorologice

Publicat:

Temperaturile la nivel mondial de pe uscat şi din oceane înregistrate anul acesta vor face cel mai probabil ca 2017 să se numere printre primii trei cei mai călduroşi ani din istoria înregistrărilor meteorologice, a anunţat marţi Organizaţia Meteorologică Mondială citată de Xinhua.

Anul 2017 ar urma să fie cel mai călduros înregistrat în absenţa fenomenul de încălzire El Nino, potrivit organismului specializat al ONU, potrivit agerpres .

”Primele unsprezece luni ale anului au ocupat locul al treilea în topul celor mai călduroase înregistrate, în urma anilor 2016 şi 2015, având condiţii de căldură peste medie în cea mai mare parte a suprafeţelor terestre şi oceanice la nivel mondial”, a declarat Clare Nullis, purtătoare de cuvânt a OMM.

Citește și : Poliţia britanică a arestat patru bărbaţi suspectaţi că plănuiau atentate teroriste

Aceasta a declarat că sursa informaţiilor este Administraţia naţională americană pentru oceane şi atmosferă (NOAA), potrivit căreia suprafaţa de apă acoperită cu gheaţă din Arctica şi Antarctica a rămas la niveluri apropiate de valorile minime record.


”Mai importantă decât clasificarea unui anumit an este tendinţa generală, pe termen lung, a încălzirii începând de la finele anilor ’70, şi în special în acest secol”, a declarat Omar Baddour, cercetător-şef în cadrul OMM. ”Alături de temperaturile în creştere, asistăm la intensificarea fenomenelor meteorologice extreme, cu un impact uriaş din punct de vedere socioeconomic”, a adăugat acesta.

În timpul lunii noiembrie 2017, temperaturi peste cele medii au dominat cea mai mare parte a suprafeţelor terestre şi oceanice la nivel mondial, cele mai notabile temperaturi care s-au îndepărtat ce valorile medii fiind înregistrate în emisfera nordică, precizează sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Autoritățile publice locale din R.Moldova pot aplica pentru a beneficia de sisteme moderne de tratare a apei potabile

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat lansarea etapei a II-a a concursului de selectare a localităților beneficiare în cadrul proiectului „Aprovizionarea descentralizată...

Peste 3 500 de șoferi, documentați în weekend pentru încălcări rutiere

Peste 3 500 de șoferi au fost documentați, în zilele de odihnă, pentru încălcări comise în traficul rutier. Cele mai multe nereguli – 1...

Escrocheriile telefonice continuă: 172 de tentative, oprite în weekend

În weekend, oamenii legii au înregistrat un nou caz de escrocherie telefonică, iar un alt caz, comis anterior, a fost raportat de victimă abia...

Peste 14 mii de persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul ANOFM, de la începutul anului

Peste 14 mii de persoane au fost plasate în câmpul muncii, de la începutul anului curent, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.