Ziua internaţională a pădurilor este marcată la 21 martie, în fiecare an, în toată lumea.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia A/RES/67/200, din 21 martie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare.
În această zi, ţările sunt încurajate să întreprindă eforturi locale, naţionale şi internaţionale pentru a organiza activităţi care implică păduri şi copaci. Tema pentru fiecare Zi internaţională a pădurilor este aleasă de către Parteneriatul Colaborativ pentru Păduri.
Forumul Naţiunilor Unite pentru Păduri (UNFF) a fost desemnat de Adunarea Generală a ONU pentru a facilita marcarea Zilei internaţionale a pădurilor, în colaborare cu FAO, cu guvernele, cu organizaţiile internaţionale şi regionale, precum şi cu părţile interesate, inclusiv cu societăţile civile. Celebrarea acestei zile se bazează pe rezultatele pozitive ale Anului internaţional al pădurilor, marcat în 2011. Manifestările organizate pentru a celebra Ziua internaţională a pădurilor din acest an includ plantarea de arbori, dar şi alte evenimente, precum expoziţii de artă, fotografie, vizionarea de filme şi diverse reuniuni ce tratează teme legate de gestionarea pădurilor.
Pădurile acoperă o treime din suprafaţa pământului, îndeplinind funcţii vitale în întreaga lume. Aproximativ 1,6 miliarde de oameni depind de păduri pentru existenţa lor, medicamente, combustibil, hrană şi adăpost.
Pădurile sunt formate din peste 60.000 de specii de copaci. Diversitatea genetică ajută pădurile să facă faţă schimbărilor climatice şi altor ameninţări. Biodiversitatea se află sub ameninţare gravă din cauza defrişărilor, a degradării pădurilor şi a schimbărilor climatice. Gestionarea durabilă a pădurilor şi refacerea acestora la nevoie este esenţială pentru oameni, biodiversitate şi climă.
Lumea pierde zece milioane de hectare de pădure în fiecare an din cauza defrişărilor – aproximativ de dimensiunea Islandei – şi insectele afectează în jur de 35 de milioane de hectare de pădure anual. (sursa: FAO 2020)
Omenirea nu şi-a pus problema rolului pădurii în mod ştiinţific decât foarte târziu, începând cu secolul al XIX-lea, ca urmare a modificărilor socio-economice ce au determinat o creştere importantă în utilizarea şi exploatarea lemnului.
Pădurile găzduiesc cele mai diverse ecosisteme biologice de pe suprafaţa terestră, adunând peste jumătate din speciile terestre de animale, plante şi insecte. Ele joacă un rol-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice şi contribuie la menţinerea echilibrului de oxigen, de dioxid de carbon şi a umidităţii din aer. Totuşi, în ciuda tuturor acestor beneficii ecologice, economice, sociale şi de sănătate, este distrusă o mare parte a pădurilor de care umanitatea are nevoie pentru a supravieţui. Defrişările la nivel mondial continuă într-un ritm alarmant. Practic, circa 13 milioane de hectare de pădure sunt distruse anual. Defrişările cauzează între 12-20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, ce provoacă schimbările climatice.











