22 de persoane au fost ucise din iunie în Ciad din cauza ploilor abundente

Publicat:

22 de persoane au fost ucise din iunie în Ciad din cauza ploilor abundente, iar peste 110.000 au fost sinistrate, informează mediafax.

“Ploile torențiale au ucis 22 de persoane și au distrus peste 2.200 de hectare de terenuri agricole”, a declarat Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).


Citește și : Livrările de gaz prin gazoductul Nord Stream 1, vor fi întrerupte între 31 august-2 septembrie pentru ‘mentenanţă’

“Mai mult de 110.000 de persoane sunt sinistrate”, a arătat OCHA, cha, potrivit AFP.

Capitala N’Djamena, care se află în apropierea râului Chari, este cea mai afectată de vremea rea, cu peste 41.000 de persoane afectate. Regiunea este afectată în mod regulat de inundații.

În august 2020, peste 11.500 de persoane au fost strămutate din cauza ploilor abundente din capitala Ciadului.

Potrivit ONU, până în 2021, 5,5 milioane de locuitori, mai mult de o treime din populația acestei țări fără ieșire la mare din Africa Centrală, aveau nevoie de “asistență umanitară de urgență”.

Această situație a fost agravată de războiul din Ucraina, unde Rusia a impus o blocadă asupra cerealelor ucrainene.

Citește și : EMA a autorizat vineri o nouă tehnică de injectare a vaccinului contra variolei maimuţei

Ciadul, care s-a confruntat cu numeroase conflicte armate pe teritoriul său de la obținerea independenței față de Franța în 1960, este a treia țară cel mai puțin dezvoltată din lume, potrivit ONU. La începutul lunii iunie, autoritățile ciadiene au declarat o “urgență alimentară” din cauza “deteriorării constante a situației alimentare și nutriționale”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.