StiripesurseȘtirile zileiPeste 260 de manifestanți au fost arestați la Moscova

Peste 260 de manifestanți au fost arestați la Moscova

Publicat:

Poliţia rusă a arestat duminică peste 260 de persoane care s-au adunat în centrul Moscovei la o manifestaţie neautorizată împotriva preşedintelui Vladimir Putin, transmite agerpres .

Această manifestaţie a fost organizată la apelul opozantului radical Viaceslav Malţev, fost candidat la alegerile legislative din 2016 şi care are un canal politic foarte urmărit pe YouTube. Malţev, care a părăsit Rusia şi trăieşte în exil în Franţa, predică “revoluţia populară” prin intermediul mitingurilor în întreaga Rusie, pentru a-l înlătura de la putere pe Vladimir Putin. Malţev a fugit la Paris după ce un tribunal din Moscova a emis un mandat de arestare pe numele lui pentru apel la activităţi extremiste. Mişcarea sa, Artpodgotovka, a fost interzisă de către justiţie în octombrie.

Citiți și : Manifestații anti Donald Trump în Coreea de Sud

Poliţia a anunţat arestarea a 263 de persoane la Moscova, pentru “tulburarea ordinii publice”. Potrivit agenţiei de presă TASS, unele dintre persoanele arestate aveau asupra lor cuţite, boxuri metalice şi puşti cu gloanţe de cauciuc.

Serviciul securităţii Rusiei, FSB, a anunţat vineri că a arestat la Moscova un grup de susţinători ai lui Malţev care pregăteau “acte extremiste de amploare” în zilele de 4 şi 5 noiembrie, îndeosebi incendierea clădirilor guvernamentale şi atacuri asupra poliţiştilor. Potrivit FSB, poliţia a reţinut cinci grupuri de susţinători ai lui Malţev şi în alte oraşe din Rusia.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministrul Apărării a discutat cu un oficial american despre securitatea regională

Ministrul Anatolie Nosatîi s-a întâlnit cu noul atașat al apărării al Ambasadei SUA la Chișinău, locotenent-colonelul Marcel Bolboaca-Negru. Părțile au discutat despre situația securității regionale,...

Comisia de la Veneția reacţionează la verificarea judecătorilor din R. Moldova

Comisia de la Veneția a emis o opinie privind proiectul Ministerului Justiției care prevede extinderea verificărilor de integritate financiară asupra judecătorilor care nu au...

Militarii moldoveni sunt instruiți pentru misiunea din Kosovo

Reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova, împreună cu ofițerii Statului Major general al Armatei Naționale, desfășoară un curs de pregătire...

Suporterii scoţieni au lăsat fără bere un oraş întreg din America

Cu trei zile înainte de următorul meci al Scoției și pe măsură ce tot mai mulți suporteri ai Cupei Mondiale sosesc cu avionul la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.