StiripesurseEconomie27 de antreprenori vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene,...

27 de antreprenori vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, de aproape 7 milioane de lei

Publicat:

Alți 43 de companii au primit granturi pentru dezvoltare, în valoare totală de 14 milioane de lei, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Dintre acestea, 27 vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, totalizând aproape 7 milioane de lei, potrivit unui comunicat al Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al R. Moldova, publicat miercuri, 30 octombrie.

Cele mai mari investiții au fost alocate sectorului industrial, aproximativ 50% dintre beneficiari provenind din această ramură, potrivit zdg.md.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Alte 30% dintre antreprenori urmează să facă investiți în achiziția de mijloace tehnice pentru dezvoltarea sectorului serviciilor. Celelalte aproximativ 20% din beneficiari activează în sectorul agricol, unde vor direcționa fondurile către retehnologizare și ecologizarea afacerilor lor.

„Într-un singur an, peste 1500 de antreprenori au beneficiat de sprijin din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, o parte semnificativă a fondurilor provenind de la UE, ceea ce sprijină afaceri locale în mediul rural și urban”, subliniază Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.


Pe parcursul anului 2024, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a facilitat 479 de companii în accesarea de granturi în valoare totală de peste 197 de milioane de lei. Din această sumă, aproape 143 de milioane de lei provin din bugetul de stat, iar 40 de milioane de lei au fost oferite de Uniunea Europeană prin proiectul „ UE pentru IMM-uri”.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

De asemenea, Banca Mondială, prin Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, a susținut 18 companii cu fonduri de 6,4 milioane de lei.

Totodată, prin Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice, 20 de companii au beneficiat de granturi nerambursabile în valoare totală de 8,5 milioane de lei, cu sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în parteneriat cu Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova, Letonia, Lituania și Ucraina își consolidează cooperarea la frontieră

Conducătorii autorităților de frontieră din Republica Moldova, Letonia, Lituania și Ucraina au semnat o declarație comună pentru sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și...

BNM organizează o nouă conferință internațională dedicată convergenței europene

Banca Națională a Moldovei (BNM), în parteneriat cu Banca Franței și Banca Națională a României organizează cea de-a doua ediție a conferinței internaționale dedicată...

Loteria Națională va oferi până la 270 de milioane de lei pentru sport

Aproximativ 70 de milioane de lei din veniturile generate de Loteria Națională a Moldovei vor fi alocate în 2026 pentru dezvoltarea infrastructurii sportive școlare....

Moldova produce anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile

În Republica Moldova sunt generate anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile, potrivit estimărilor unui studiu finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.