StiripesurseExterne45.000 de locuitori ai oraşului Herson au rămas fără electricitate după...

45.000 de locuitori ai oraşului Herson au rămas fără electricitate după un nou atac rus

Publicat:

Un atac rus asupra oraşului Herson din sudul Ucrainei a lăsat fără electricitate, marţi dimineaţa, 45.000 de locuitori ai oraşului, a anunţat şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sibiha, acuzând Mosova că a încălcat din nou acordul asupra unui armistiţiu parţial, informează AFP.

“Rusia continuă să încalce acest acord”, a declarat ministrul, evocând fragilul compromis anunţat săptămâna trecută de către Washington după negocieri separate cu Kievul şi Moscova, care a invadat Ucraina în urmă cu trei ani, informează stiripesurse.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

“În această dimineaţa, un nou atac rus a avariat o instalaţie energetică din Herson, lăsând fără electricitate 45.000 de locuitori”, a continuat ministrul ucrainean în timpul unei conferinţe de presă alături de omologul său lituanian.

După mai multe zile de negocieri separate cu ucrainenii şi ruşii, SUA au difuzat săptămâna trecută două comunicate distincte, evocând un moratoriu asupra bombardamentelor împotriva instalaţiilor energetice ale celor două tabere.


Însă nu a fost evocată nicio dată precisă şi nicio condiţie, iar Rusia şi Ucraina se acuză de atunci reciproc pentru încălcarea acestui acord.

Marţi, Ministerul Apărării rus a afirmat din nou că forţele ucrainene au atacat o infrastructură energetică în regiunea de frontieră Belgorod.

Rusia, a cărei invazie în Ucraina a făcut sute de mii de morţi şi de răniţi, a provocat de asemenea distrugeri masive în ţara vecină, avariind puternic inclusiv reţeaua sa energetică.

Ca răspuns, Ucraina atacă în mod regulat cu drone structuri energetice pe teritoriul rus, cel mai adesea rafinării şi depozite de carburant, subliniind că acestea servesc la aprovizionarea armatei ruse.

Andrii Sibiha a mai declarat că Ucraina doreşte să ajungă la un acord asupra mineralelor “reciproc acceptabil” cu SUA, după critici ale unor media şi responsabili politici ucraineni care consideră cel mai recent proiect american ca fiind foarte defavorabil Kievului.

“Este foarte important să întărim prezenţa companiilor americane în Ucraina şi noi vom conlucra cu colegii americani pentru a ajunge la un text reciproc acceptabil”, a declarat ministrul ucrainean.

Kievul a primit săptămâna trecută o nouă versiune a acestui document care oferă SUA acces la resursele minerale ucrainene, semnarea unui prim acord-cadru în acest sens eşuând în februarie, în urma unor discuţii tensionate între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cel american Donald Trump la Casa Albă.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Administraţia americană vrea acum să ajungă la un nou acord, în schimbul sprijinului militar şi financiar deja furnizat Kievului pentru a face faţă invaziei ruse.

Duminică, Trump l-a avertizat pe Zelenski că va avea “mari probleme” în cazul în care va respinge acest text.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.