În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de compania IMAS la comanda IndependentNews din România.
Întrebați cum ar vota în cazul în care duminica viitoare ar avea loc un referendum, 48% dintre respondenți au dat un răspuns pozitiv, în timp ce doar 34% au declarat că ar vota împotrivă.
Unirea R. Moldova cu România este susținută de 33% dintre basarabeni. În același timp, 54% au declarat că ar vota „contra”.
Totodată, aderarea R. Moldova la blocul militar NATO este susținută de 24%, în timp ce 58% se opun acestei opțiuni.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-20 iulie pe un eșantion de 1015 de respondenți din 81 de localități. Marja de eroare este de +/- 3,1%.












