Astăzi, 2 iulie, se împlinesc 521 de ani de la trecerea în neființă a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, unul dintre cei mai importanți domnitori ai Moldovei. Voievodul a murit la 2 iulie 1504, la aproape 66 de ani, după o domnie de 47 de ani în care a purtat peste 40 de războaie și a lăsat o moștenire durabilă în istorie, cultură și credință.
Potrivit IPN, Ștefan cel Mare este comemorat astăzi în toată țara, fiind recunoscut drept simbol al rezistenței, al credinței ortodoxe și al dăinuirii neamului. Născut cel mai probabil în 1438, fiu al lui Bogdan al II-lea și al Oltei, Ștefan a urcat pe tronul Moldovei în 1457, învingându-l pe Petru Aron cu sprijinul lui Vlad Țepeș și al partizanilor din sudul țării.
Ajuns într-o Moldovă slăbită, supusă tributului otoman, Ștefan a demarat ample reforme interne, consolidând puterea domnească, sprijinind țărănimea liberă (răzeșii), comerțul și apărarea. A modernizat armata, a întărit cetățile și a inițiat o amplă campanie de construire a bisericilor și mănăstirilor – multe dintre ele devenite monumente UNESCO și repere ale identității naționale.
Calitățile sale de conducător militar, diplomat abil și protector al culturii au fost recunoscute atât în timpul vieții, cât și de-a lungul secolelor. În 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat, atribuindu-i titlul de „Sfânt Binecredincios Voievod”.
Ștefan cel Mare a fost înmormântat la Mănăstirea Putna, ctitorie a sa și necropolă domnească, unde mormântul său este loc de pelerinaj și simbol al demnității naționale.
În memoria lui, România și Republica Moldova păstrează vie moștenirea domnitorului prin instituții, străzi, monumente, distincții și evenimente dedicate – de la Bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău, până la Ordinul „Ștefan cel Mare”, cea mai înaltă distincție militară din Republica Moldova.
