StiripesurseȘtirile zilei6 milioane de dolari au fost strânşi pentru conservarea casei natale...

6 milioane de dolari au fost strânşi pentru conservarea casei natale a Ninei Simone

Publicat:

O licitaţie de opere de artă şi o gală organizate la New York pentru un proiect de restaurare a casei natale a Ninei Simone, divă a muzicii soul şi activistă pentru drepturile civile în Statele Unite, au permis strângerea unei sume de aproape 6 milioane de dolari, mult peste aşteptările organizatorilor, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Această nouă finanţare va contribui în mod semnificativ la planul nostru de a finaliza restaurarea completă a casei şi a exteriorului acesteia”, din Carolina de Nord, a declarat Brent Leggs, directorul unui program specific pentru patrimoniul afroamerican în cadrul National Trust for Historic Preservation, care conduce proiectul.

Citeşte şi: Şoferul care a forţat intrarea în Casa Albă a fost inculpat (VIDEO) – Black News

“Datorită acestei investiţii, suntem pe cale să deschidem porţile vizitatorilor în 2024”, a adăugat el pentru AFP. Vineri, el declarase că speră la strângerea unei sume de 2 milioane de dolari.

Licitaţia, care a început la 12 mai şi s-a desfăşurat online, s-a încheiat luni cu strângerea a 5,38 milioane de dolari, la care se adaugă 500.000 de dolari strânşi la o gală sâmbătă, a declarat galeria de artă Pace, care a organizat vânzarea împreună cu casa de licitaţii Sotheby’s.


Locuinţa, o casă modestă pe piloni de 60 de metri pătraţi, cu verandă şi faţade din scânduri de lemn, este situată pe o colină din mica localitate Tryon, într-un comitat rural din Carolina de Nord, în sud-estul SUA.

Casa a fost scoasă la vânzare în 2017, când patru artişti, Julie Mehretu, Ellen Gallagher, Rashid Johnson şi Adam Pendleton, au cumpărat-o cu 95.000 de dolari pentru a o conserva.

Printre cele unsprezece tablouri scoase la licitaţie, o lucrare semnată Julie Mehretu, intitulată “New Dawn, Sing (for Nina)”, a fost vândută pentru suma de 1,6 milioane de dolari.

Iniţiativa a fost susţinută de jucătoarea americană de tenis Venus Williams.

Nina Simone, ale cărei melodii se numără printre cele incluse în playlist-ul mişcării Black Lives Matter, a avut o relaţie complexă, deseori dificilă, cu Statele Unite, unde s-a născut în 1933, în timpul segregării rasiale.

În casa cu trei camere din Tryon, unde şi-a petrecut primii ani alături de părinţii şi de fraţii ei, micuţa Eunice Waymon – numele ei real – a fost imersată în muzică. Ea a început să cânte la pian la vârsta de trei ani şi a excelat sub îndrumările lui “Miss Mazzie”, o profesoară britanică care i-a transmis pasiunea pentru Johann Sebastian Bach.

Însă, visul ei de a deveni o interpretă de muzică clasică a fost spulberat la uşa de la intrare a Conservatorului din Philadelphia, un eşec pe care l-a atribuit toată viaţa rasismului.

Citește și: Cel mai bogat om al lumii a pierdut 11 miliarde de dolari într-o singură zi – Black News

Cariera sa a îmbrăţişat în anii ’60 lupta pentru drepturile civile afroamericane, uneori cu un discurs radical, alteori în cântece precum “Mississippi Goddam” – răspuns la incendierea mortală a unei biserici din Alabama de către membrii Ku Klux Klan (1963) – sau emoţionantul “Why? (The king of love is dead)”, pe care l-a interpretat la trei zile de la asasinarea lui Martin Luther King (1968).

Ea a părăsit în cele din urmă Statele Unite şi şi-a trăit ultimii ani în sudul Franţei, unde a murit în 2003.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional de la începutul anului viitor

Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului,...

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.