StiripesurseȘtirile zilei734 de noi decese de COVID-19 în SUA în ultimele 24...

734 de noi decese de COVID-19 în SUA în ultimele 24 de ore

Publicat:

Statele Unite au înregistrat 734 de noi decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, ceea ce ridică la 115.347 numărul total al morţilor de COVID-19 în ţară, conform unui bilanţ realizat sâmbătă de Universitatea Johns Hopkins, informează AFP, potrivit agerpres.

Prima putere economică mondială este de departe ţara cea mai afectată în valoare absolută de pandemie, atât ca număr de decese, cât şi ca număr de cazuri diagnosticate (2.071.782 în total până în noaptea de sâmbătă spre duminică).

Citește și : Protestele antirasism de la Paris, perturbate de militanţi de extremă-dreapta

Acest ultim număr este probabil cu mult sub cel real, din cauza accesului dificil la teste întâlnit la începutul pandemiei.

De la sfârşitul lunii mai, numărul deceselor zilnice a trecut foarte rar de 1.000.


Numărul noilor contaminări oscilează în continuare în jurul unei medii de 20.000, iar SUA au dificultăţi în a ieşi din această zonă deoarece infectările s-au mutat de dintr-o parte a ţării în alta.

Primul val nu a trecut complet, iar pandemia s-a deplasat de la New York şi Nord-Est spre o zonă largă ce acoperă sudul şi vestul ţării, făcând ca atenţia să se îndrepte spre spitale din state precum Arizona, Texas sau Florida.

Citește și : Oficiali ucraineni anunţă că s-a oferit mită în dosarul Burisma, dar neagă legătura cu Hunter Biden

“Este important de amintit că această situaţie este fără precedent şi că pandemia nu este încheiată”, a atras atenţia vineri Robert Redfield, directorul Centrului pentru prevenirea şi combaterea bolilor (CDC).

Administraţia preşedintelui Donald Trump a atenţionat că este exclusă orice nouă blocare a economiei în cazul unui al doilea val.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.