StiripesurseSocial7,9 milioane de oameni au fost afectați de catastrofa de la...

7,9 milioane de oameni au fost afectați de catastrofa de la Cernobîl

Publicat:

7,9 milioane de locuitori ai planetei au fost afectați de catastrofa nucleară de la Cernobîl, una dintre cele mai grave tragedii nucleare din istorie, ale cărei consecințe continuă să fie resimțite și astăzi. Declarația aparține istoricului Ion Valer Xenofontov și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice: „40 de ani de la „Cernobîl”: motive și consecințe, memorie și riscuri actuale”, organizată de IPN.

Potrivit istoricului, amploarea dezastrului trebuie înțeleasă atât prin prisma impactului asupra populației, cât și prin efectele asupra mediului și teritoriilor contaminate.

În cadrul dezbaterii, istoricul a comparat catastrofa de la Cernobîl cu cea de la Fukushima, menționând că accidentul nuclear de la Fukushima deși a fost sever, reacția rapidă și tehnologia avansată au limitat consecințele.

„Agenția Internațională a Energiei Atomice vorbește despre șapte praguri ale unei catastrofe nucleare. Catastrofa de la Cernobîl a atins nivelul maxim, nivelul 7. A existat și catastrofa de la Fukushima, din 2011, dar acolo lumea a fost informată și repede s-au luat măsuri. Impactul catastrofei de la Fukushima n-a fost atât de mare pentru că s-au luat măsuri de precauție, iar tehnologia niponă este, desigur, la alt nivel”, a explicat doctorul în istorie, Ion Valer Xenofontov.

În ceea ce privește extinderea contaminării, istoricul a atras atenția asupra caracterului global al dezastrului, cele mai afectate state fiind Belarus și Ucraina.


„Praf radioactiv de la Cernobîl s-a găsit în orice parte a lumii. Norul radioactiv a ajuns în orice colț al lumii. Zona cea mai afectată reprezintă echivalentul a 150 de mii de kilometri pătrați. Cel mai mult a avut de suferit republica sovietică pe atunci, Belarus, unde 25% din suprafața de pădure a fost afectată și 20% din suprafața arabilă a fost afectată. O altă zonă care a avut mult de suferit este Ucraina. A fost afectat 8,9% din teritoriu ucrainean”, a mai spus Ion Valer Xenofontov.

Istoricul a explicat că norul radioactiv s-a dispersat pe întreg globul, afectând ecosisteme și populații la mii de kilometri distanță. „Norul radioactiv s-a dus spre Nord. Suedia și Finlanda au semnalat acest dezastru. Din perspectiva populației, 7,9 milioane de locuitori ai planetei au fost afectați direct de impactul acestei catastrofe. Adică, impactul a fost enorm și din perspectiva suprafeței teritoriale, dar și din perspectiva populației afectate”, a punctat Ion Valer Xenofontov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ploile abundente au dat peste cap sezonul căpșunilor

La sfârșitul lunii mai, producătorii moldoveni de fructe de pădure au început recoltarea căpșunilor din 2026 de pe plantațiile „în câmp deschis”. În jumătatea...

Pescarii au liber la peşte pe malurile Nistrului

Perioada de prohibiție instituită pentru protejarea resurselor biologice acvatice s-a încheiat, iar pescuitul recreativ și sportiv este din nou permis în sectoarele unde restricțiile...

Reţelele sociale şi platformele video depăşesc media tradiţionale (studiu)

Pentru prima dată, reţelele sociale şi platformele video sunt utilizate mai mult pentru informare la nivel mondial comparativ cu media tradiţionale, conform unui raport...

România şi Republica Moldova l-au comemorat pe Mihai Eminescu la Viena

România şi Republica Moldova au adus un omagiu poetului naţional Mihai Eminescu la Viena, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.