Peste 8000 de persoane au fost afectate de viiturile din Sri Lanka

Publicat:

Peste 8.000 de persoane au fost afectate în urma viiturilor provocate de ploile puternice înregistrate în provinciile sudice Galle şi Kalutara din Sri Lanka, a informat luni Centrul pentru gestionarea dezastrelor din această ţară, citat de Xinhua, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Centrului, Pradeep Kodippilli, a declarat pentru agenţia menţionată că mai multe persoane au fost evacuate din locuinţe în urma ploilor torenţiale, însă odată cu încetarea precipitaţiilor până luni dimineaţa, situaţia a început să revină la normal.


Citeşte şi: Cuvântul Londrei ar putea pierde din valoare asupra politicii de securitate şi apărare a UE

Potrivit acestuia, nu au fost raportate victime sau pagube, însă cei care trăiesc în zonele de joasă altitudine au fost îndemnaţi să rămână vigilenţi.

În ultimul său raport, Departamentul meteorologic din Sri Lanka, a indicat că până în seara zilei de luni se vor mai înregistra ploi şi tunete în majoritatea provinciilor acestei ţări insulare asiatice, în timp ce în provinciile Sabaragamuwa (centru), Uva (sud) şi în districtele Polonnaruwa şi Vauniya sunt aşteptate precipitaţii abundente.

În 2017, musonii care au lovit Sri Lanka la mijlocul lunii mai au provocat inundaţii puternice şi alunecări de teren în mai multe districte ale ţării, soldate cu peste 200 de decese şi mii de persoane strămutate. 

Citeşte şi: Preşedintele indonezian cere înăsprirea legii antiterorism

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.