StiripesurseExterneBiden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Publicat:

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald Trump, din 28 iunie, preşedintele american Joe Biden a redus avantajul deţinut de Trump în aşa-numitele swing states (state oscilante, indecise – n.r.) în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie din SUA, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de Bloomberg şi citat de EFE.

Acest sondaj, concentrat exclusiv pe şapte dintre cele mai indecise state din SUA, relevă că Trump îl depăşeşte pe actualul preşedinte al SUA, obţinând 47% din intenţiile de vot, comparativ cu Biden, în favoarea căruia s-au pronunţat 45% dintre persoanele intervievate, ceea ce reprezintă cea mai mică diferenţă în favoarea fostului preşedinte republican de când Bloomberg a început să analizeze climatul de vot în aceste state, în octombrie trecut, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Dacă este analizat fiecare stat swing în parte, Biden chiar îl devansează pe Trump în Michigan (48% faţă de 43%) şi Wisconsin (47% faţă de 44%), în timp ce fostul preşedinte avea un avans între 1% şi 3% în Nevada, Arizona, Carolina de Nord şi Georgia.

Cea mai mare diferenţă între presupuşii candidaţi ai Partidului Democrat şi ai Partidului Republican s-a produs în Pennsylvania, unde Trump s-a impus cu 51% din sprijin faţă de 44% pentru Biden, în primul sondaj Bloomberg după dezbaterea prezidenţială din 28 iunie.


Bloomberg, împreună cu Morning Consult, a intervievat 4.902 alegători înregistraţi în statele menţionate, între 1 şi 5 iulie, cu o marjă de eroare de 1%, conform calculelor acestora.

“Deşi prima dezbatere prezidenţială din 2024 a părut să-i alarmeze pe unii lideri democraţi, sondajele noastre din statele swing pentru Bloomberg News arată că această chestiune nu a contribuit prea mult la schimbarea dinamicii cursei”, a scris Eli Yokley, consultantul politic la Consult Morning, cu prilejul publicării sondajului. Şi asta în condiţiile în care, dintre persoanele chestionate, doar 13% dintre respondenţi l-au indicat pe Biden câştigător atunci când au fost întrebate cine a fost învingătorul dezbaterii din 28 iunie.

Totodată, aproximativ 20% dintre respondenţi au declarat că actualul preşedinte este apt mental, în timp ce aproape jumătate au spus acelaşi lucru despre Trump. Decalajele au crescut atunci când persoanele chestionate au fost întrebate despre vârsta candidaţilor: 44% au considerat că Biden (81 de ani) este prea bătrân şi doar 8% au formulat o apreciere similară la adresa lui Trump (78 de ani).

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Pe de altă parte, trei din 10 zece alegători democraţi din aceste state swing şi-au exprimat opinia că Biden ar trebui să abandoneze cursa prezidenţială.

Sondajul Bloomberg contrazice sondajele naţionale publicate în ultimele zile, inclusiv cel al The New York Times/Siena College, care arăta că Trump şi-a mărit avantajul şi că era deja cu şase puncte procentuale peste Biden la nivel naţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.