StiripesurseSocial85 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

85 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

Publicat:

Astăzi se împlinesc 85 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, unul dintre cele mai tragice episoade din istoria românilor din nordul Bucovinei, rămas în memoria colectivă drept „Katînul românesc”.

La 1 aprilie 1941, peste 3.000 de români din satele de pe valea Siretului – Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești și Suceveni – au pornit într-o coloană pașnică spre granița cu România, sperând că vor putea părăsi teritoriul anexat de Uniunea Sovietică.

Citeşte şi: Unii judecători vor să ‘fenteze’ Comisia de Vetting – Stiripesurse.md

Oamenii purtau un steag alb, icoane și cruci, însă, în poiana Varnița, la doar câțiva kilometri de frontieră, au fost întâmpinați de focul mitralierelor grănicerilor sovietici. Martorii au relatat că victimele au fost împușcate fără avertisment, iar supraviețuitorii au fost urmăriți și uciși.

După atac, răniții și cei capturați au fost aruncați în gropi comune, unii dintre ei încă în viață. Istoricii susțin că tragedia a fost precedată de un zvon lansat de NKVD, care ar fi răspândit informația falsă că populația civilă poate trece liber granița în România.


Represiunile nu s-au oprit aici. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români din regiune au fost deportați în Siberia și Kazahstan. În anii următori, ca urmare a deportărilor, execuțiilor și emigrării forțate, populația românească din regiunea Cernăuți a scăzut semnificativ.

Masacrul de la Fântâna Albă este considerat de istorici parte a politicilor represive ale regimului sovietic împotriva populației locale.

În prezent, evenimentul este comemorat oficial în România. În 2011, Parlamentul României a instituit ziua de 1 aprilie drept zi națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor, deportărilor și altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Basarabia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.