X

895 de edili din țară, invitați să participe la Forumul primarilor, pe 9 decembrie

895 de edili din țară, invitați să participe la Forumul primarilor

Peste 700 de edili s-au înregistrat pentru a participa la Forumul primarilor, pe 9 decembrie. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că la Forum au fost invitați toți cei 895 de primari din țară, fără excepție.

Potrivit lui Daniel Vodă, primarii sunt îndemnați să vină la eveniment indiferent de culoarea politică. Forumul va fi organizat pentru toți primarii interesați să valorifice oportunitățile asociate cu procesul de integrare europeană, potrivit IPN.

Citeşte şi:  Maia Sandu a zburat în Turcia cu ‘low-cost’

Programul include și două sesiuni de discuții cu reprezentanții Guvernului, Parlamentului, primari, societatea civilă și va oferi oportunitatea de a vorbi despre viitorul localităților.

În debutul ședinței Guvernului, premierul Dorin Recean a rugat primarii aleși și realeși să participe la Forum. „Obiectivul nostru este să construim Europa acasă și avem nevoie de această colaborare”, a declarat Dorin Recean.

Forumul primarilor este organizat sub egida Președinției.

Citeşte şi: Fermierii sunt indignați: ‘Autoritățile recurg la mesaje false și manipulare’

Tags: Daniel VodăedilieuropaForumul primarilor
Categorii: PoliticăȘtirile zilei