StiripesurseExterne9 obiective stabilite de Trump în războiul cu Iranul - și...

9 obiective stabilite de Trump în războiul cu Iranul – și cum a ajuns să le rateze pe toate

Publicat:

În dorința sa disperată de a încheia rapid un acord și de a ieși din război, Trump a redus, a abandonat sau a renunțat la aproape toate obiectivele sale majore.

Când a început războiul cu Iranul, pe 28 februarie, președintele Donald Trump a proclamat că armata americană va „distruge rachetele Iranului și va rade la pământ industria sa de rachete”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„Va fi complet anihilată”, a declarat Trump, într-un mesaj video.

În zilele următoare, administrația sa a prezentat distrugerea programului de rachete al Iranului drept unul dintre principalele obiective ale războiului, invocând amenințarea pe care acesta o reprezenta pentru bazele americane și pentru aliații SUA din regiune.


Acum, însă, după ce Trump a ajuns la un acord preliminar cu Iranul, tonul său este cu totul diferit. La conferința de presă susținută miercuri, la finalul summit-ului G7 din Franța, Trump a sugerat că este firesc ca Iranul să poată păstra o parte din arsenalul său de rachete.

„Trebuie să aibă unele, pentru că și alții au”, a spus Trump.

El a adăugat că „rachetele nu sunt problema”, deoarece „nu distrug planeta”.

Ulterior, președintele și-a reafirmat poziția: „Într-o proporție rezonabilă, cred că este în regulă”.

A fost o schimbare spectaculoasă de poziție a lui Trump în privința unuia dintre cele mai importante obiective pe care și le stabilise pentru acest război. Și este departe de a fi singura răsturnare de situație.

Președintele Donald Trump a redus, a amânat sau a renunțat la aproape toate obiectivele sale majore în războiul cu Iranul, scrie CNN într-o analiză pe subiect.

După ce s-a publicat memorandumul de înțelegere încheiat cu Iranul, mulţi i-au reproşat preşedintelui american concesii ample făcute Teheranului, în timp ce puține dintre obiectivele inițiale ale lui Trump par să fi fost atinse.

De altfel, obiectivele lui Trump au fost de la început în continuă schimbare. Administrația sa enumera adesea patru obiective principale, însă acestea variau frecvent, în funcție de cine vorbea și în ce moment. În plus, Trump nu părea să aibă întotdeauna o direcție clară privind ceea ce voia să obțină.

  1. Distrugerea programului de rachete

Obiectivul: „Vom distruge rachetele Iranului și îi vom rade la pământ industria de rachete. Va fi complet anihilată”, declara Trump pe 28 februarie.

Situația actuală: Până la sfârșitul lunii martie, obiectivul a fost redus la „diminuarea drastică” a programului iranian de rachete.

În prezent, memorandumul de înțelegere nici măcar nu menționează rachetele, un subiect pe care Iranul l-a declarat o linie roșie în negocieri.

Mai mult, Trump a sugerat miercuri că Iranului i se va permite să păstreze o parte dintre acestea.

2. Capitulare necondiţionată

Obiectivul: „Nu va exista niciun acord cu Iranul decât CAPITULAREA NECONDIȚIONATĂ!” – scria Trump, pe rețelele sociale, în 6 martie.

Situația actuală: La scurt timp după aceea, Trump a părut să renunțe la acest obiectiv, insistând în schimb pentru negocieri. Acum există un acord preliminar care face concesii ample Iranului – iar mulți, inclusiv din tabăra republicană, spun că seamănă mai degrabă cu o capitulare a SUA decât cu una a Iranului.

3. Schimbarea regimului

Obiectivul: „Când vom termina, preluați-vă guvernul”; „Va fi al vostru să-l luați în stăpânire”; „Acesta este momentul să acționați. Nu-l lăsați să treacă.” – spunea Trump pe 28 februarie.

Situația actuală: Și acest obiectiv a dispărut rapid din discurs, după ce a devenit clar că poporul iranian nu urma îndemnurile lui Trump. Președintele a susținut ocazional că uciderea unor lideri iranieni în timpul războiului reprezintă o formă de schimbare de regim, însă noul lider suprem este fiul fostului lider suprem. Iar miercuri Trump a declarat: „Nu am făcut asta (atacurile asupra Iranului – n.red.) pentru schimbarea regimului.”

4. Iranul să nu obțină niciodată arma nucleară

Obiectivul: „Ne vom asigura că Iranul nu va obține o armă nucleară. Este un mesaj foarte simplu: nu vor avea niciodată o armă nucleară.” – spunea Trump tot pe 28 februarie.

Situația actuală: Acest obiectiv rămâne încă de văzut dacă va fi atins. Memorandumul de înțelegere (MOU) prevede că Iranul „reafirmă că nu va procura și nu va dezvolta arme nucleare”. Însă Teheranul a susținut dintotdeauna că nu urmărește obținerea lor. De asemenea, există foarte puține indicii despre ce fel de condiții ar putea fi convenite pentru a elimina definitiv această amenințare.

5. Îmbogățire zero a uraniului

Obiectivul: „Nu va exista nicio îmbogățire a uraniului.” – scria Trump, pe rețelele sociale, pe 8 aprilie.

Situația actuală: La fel ca în cazul obiectivului referitor la rachete, Trump pare să fi abandonat ideea și aici. El a sugerat că Iranului i s-ar putea permite să îmbogățească uraniu în scopuri civile.

„Este puțin dificil atunci când alte țări au asta, statele vecine au asta, iar tu nu le permiți să aibă pentru producerea de electricitate și alte lucruri de acest fel”, a spus el miercuri. „Trebuie să folosești puțin bun-simț.”

La începutul acestei luni, el declarase pentru New York Times că Iranul ar putea îmbogăți uraniu la niveluri reduse, însă acesta „nu ar putea fi folosit niciodată în scopuri militare”.

6. Confiscarea uraniului iranian puternic îmbogățit

Obiectivul: „Vrem și uraniul îmbogățit. (…) Vom merge acolo și îl vom lua noi înșine.” – Trump, 23 martie.

Situația actuală: Și aici situația este neclară, însă MOU pare să nu atingă obiectivul stabilit de Trump. Memorandumul afirmă că cele două părți „au convenit să rezolve problema materialului îmbogățit stocat, printr-un mecanism care va fi stabilit de comun acord”.

Totuși, documentul indică faptul că uraniul va fi „diluat” (down blended), nu confiscat – adică va fi amestecat astfel încât concentrația sa să fie redusă, operațiunea urmând să aibă loc la fața locului, sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Iar miercuri Trump le-a spus jurnaliștilor că distrugerea stocului nuclear al Iranului este „mult mai puțin importantă” decât împiedicarea Iranului să obțină arma nucleară.

„Este mult mai puțin important, pentru că este foarte greu să ajungi la acel material”, a spus el.

7. Distrugerea marinei iraniene

Obiectivul: „Misiunea Operațiunii Epic Fury este concentrată cu precizie (…) inclusiv asupra distrugerii marinei lor și a altor infrastructuri de securitate.” – Secretarul Apărării, Pete Hegseth, 2 martie.

Situația actuală: Marina Iranului a fost în mare parte distrusă în primele zile ale războiului. Totuși, Iranul păstrează capacități asimetrice semnificative pentru a controla Strâmtoarea Ormuz, inclusiv prin drone, mine și ambarcațiuni mici de atac.

8. Împiedicarea finanțării grupărilor-proxy precum Hezbollah și Hamas

Obiectivul: „Și, în cele din urmă, ne asigurăm că regimul iranian nu poate continua să înarmeze, să finanțeze și să dirijeze armate teroriste în afara granițelor sale.” – Trump, 2 martie.

Situația actuală: Administrația americană a încetat în mare parte să mai vorbească despre acest obiectiv, iar MOU nu conține nicio referire la sprijinul Iranului pentru Hezbollah, Hamas sau alte grupări-proxy.

De fapt, memorandumul pare chiar să avantajeze Hezbollah, deoarece urmărește încetarea luptelor din Liban, unde Israelul lovește pozițiile grupării.

Trump a declarat miercuri că, în negocierile viitoare, „vom discuta și despre grupările teroriste-proxy pe care le au”.

De asemenea, merită remarcat faptul că MOU permite imediat Iranului să vândă petrol, iar Departamentul de Stat al SUA a asociat în repetate rânduri aceste venituri cu finanțarea unor astfel de grupări.

9. O strâmtoare Ormuz complet deschisă și fără taxe

Obiectivul: „Vrem să fie deschisă. Vrem să fie liberă. Nu vrem taxe. Este o cale navigabilă internațională. Ei nu vor percepe taxe.” – Trump, 21 martie.

„Permanent fără taxe.” – tot Trump, duminica trecută, pentru New York Times

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Situația actuală: MOU prevede că Iranul va depune „toate eforturile rezonabile” pentru a asigura „trecerea în siguranță a navelor comerciale fără perceperea de taxe, dar numai pentru o perioadă de 60 de zile, din Golful Persic spre Marea Oman și invers”.

Însă formularea „doar pentru 60 de zile” este, în mod evident, departe de obiectivul lui Trump, cel puțin pentru moment. Mai mult, Iranul transmite deja că intenționează să perceapă anumite „taxe”.

„Iranul are drepturi suverane asupra Strâmtorii Ormuz și, în mod firesc, vom percepe taxe pentru serviciile oferite”, a declarat în această săptămână președintele Parlamentului iranian și negociator-cheie, Mohammad Bagher Ghalibaf, potrivit Al Jazeera.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șeful Pentagonului lansează o revizuire de șase luni a prezenței militare în Europa: Unele țări vor pica, iar altele vor trece cu brio

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat o revizuire de șase luni a prezenței militare a Statelor Unite în Europa, o decizie care...

Ungurii, cei mai săraci din UE, ultimii în clasamentul consumului

Ungurii își permit să cumpere cel mai puțin din veniturile lor, conform datelor publicate miercuri de Eurostat, cheltuielile de consum pe cap de locuitor...

Ce a spus Zelenski de România la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a menţionat România în discursul rostit la reuniunea Consiliului European. „Pentru Ucraina, a fi un bun vecin nu a fost niciodată...

UE pregătește impunerea de taxe vamale asupra autovehiculelor hibride reîncărcabile din China

Comisia Europeană intenționează să impună taxe compensatorii asupra autoturismelor hibride chinezești, a relatat vineri publicația germană Handelsblatt, citând oficiali de rang înalt ai UE...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.