Peste 920.000 de oameni au fost strămutaţi în Siria în acest an

Publicat:

Mai mult de 920.000 de persoane au fost strămutate în Siria în timpul primelor patru luni ale anului 2018, cifră record de la începutul conflictului, în urmă cu şapte ani, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP, potrivit agerpres.

“Asistăm la o deplasare masivă în interiorul Siriei (…). Din ianuarie până în aprilie, au fost alţi 920.000 de strămutaţi”, a declarat Panos Moumtzis, coordonator umanitar al ONU pentru Siria, în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate la Geneva. “Acesta este cel mai mare număr de strămutaţi într-o scurtă perioadă de timp de la izbucnirea conflictului”, a adăugat el.


Citeşte şi: Preşedintele SUA se dezlănţuie împotriva aliaţilor din NATO

În total, 6,2 milioane de sirieni şi-au părăsit locuinţele în interiorul ţării şi circa 5,6 milioane sunt în continuare refugiaţi în ţările vecine, potrivit cifrelor ONU.

Moumtzis a precizat că noii strămutaţi au fost obligaţi să plece din cauza escaladării luptelor în fostul bastion al insurgenţilor în Ghouta Orientală şi în provincia Idlib (nord-vest), care este controlată aproape în totalitate de islamişti şi grupări rebele extremiste. Mai multe atacuri aeriene care au avut loc asupra Idlib au făcut recent zeci de morţi, printre care copii.

Moumtzis atenţionează, totodată, că această situaţie din Idlib, unde locuiesc 2,5 milioane de oameni, este posibil nici să nu fie vârful crizei. “Suntem îngrijoraţi să vedem cum 2,5 milioane de oameni sunt împinşi tot mai mult spre frontiera turcă”, a spus el.

Citeşte şi: Un avion de vânătoare american s-a prăbuşit în mare

La mijlocul lunii mai, Panos Moumtzis declara de asemenea, de la Beirut, că “Siria este cel mai rău loc în istoria modernă în ceea ce priveşte atacurile asupra centrelor medicale”.

Declanşat în 2011 după reprimarea de către regim a manifestaţiilor paşnice pentru reforme democratice, conflictul din Siria a devenit tot mai complex pe parcursul anilor, cu implicarea unor ţări străine şi a unor grupări jihadiste, pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat. Bilanţul: 350.000 de morţi până acum, milioane de strămutaţi şi refugiaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.