StiripesurseSintezeSenatul american nu reușește să-l determine pe Trump să oprească implicarea...

Senatul american nu reușește să-l determine pe Trump să oprească implicarea armată în Yemen

Publicat:

Congresul american nu a reuşit prin votul de joi să îl determine pe preşedintelui Donald Trump să pună capăt sprijinului militar acordat coaliţiei saudite implicate în războiul din Yemen, transmite AFP, potrivit agerpres.

Pe 16 aprilie, Donald Trump s-a opus prin veto unei rezoluţii a Camerei Reprezentanţilor care solicita preşedintelui “retragerea forţelor armate americane din ostilităţile” din Yemen, cu excepţia operaţiunilor vizând Al-Qaida.

Citește și: FANI lovește cu putere India (VIDEO): Peste un milion de oameni au fost evacuați!

Joi, în Senat, opozanţii sprijinului militar american în acest conflict aveau nevoie de o majoritate de două treimi, 67 de voturi, pentru a anula vetoul preşedintelui republican. Doar 53 de senatori au votat favorabil, în timp ce 45 s-au împotrivit.

Rezoluţia fusese adoptată la începutul lunii aprilie. Opunându-se prin veto, preşedintele Trump a denunţat o “tentativă inutilă şi periculoasă de a slăbi atribuţiile constituţionale, ce pune în pericol vieţile cetăţenilor americani”.


Citește și: Rezultatul alegerilor locale din UK penalizează atât partidul lui May, cât și opoziția

Începând cu 2015, Pentagonul furnizează “sprijin non-combat” coaliţiei conduse de Arabia Saudită, un aliat istoric al Statelor Unite.

Yemenul este sfâşiat de un conflict devastator după intervenţia unei coaliţii arabe sub comandă saudită, în martie 2015, în sprijinul forţele pro-guvernamentale care luptă împotriva rebelilor houthi. Aceştia sunt susţinuţi de Iran, cel mai marele rival şiit din Orientul Mijlociu al Arabiei Saudite sunnite. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.