StiripesurseDiasporaJuncker spune că europenii şi-au pierdut 'libidoul' unii faţă de ceilalţi

Juncker spune că europenii şi-au pierdut ‘libidoul’ unii faţă de ceilalţi

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că pericolul pentru UE este că europenii şi-au pierdut „libidoul colectiv” unii faţă de ceilalţi însă a adăugat că în Marea Britanie „mireasa” – UE – a fost „insultată în repetate rânduri” de la început iar apoi „respinsă”, informează The Guardian, potrivit news.ro..

Cu câteva zile înainte de summitul UE de la Sibiu la care se va discuta despre viitorul blocului european, Juncker a oferit o analiză a situaţiei de pe continent.

Citește și: FANI lovește cu putere India (VIDEO): Peste un milion de oameni au fost evacuați!

Juncker, cel care îşi va părăsi funcţia în noiembrie, a declarat că el consideră că, în mandatul său,  Comisia Europeană s-a concentrat pe „lucruri mari” exercitând în acelaşi timp „modestie privind elementele mici”.

„M-am asigurat că comisia nu se mai implică în fiecare detaliu din vieţile cetăţenilor. Sunt surprins şi dezamăgit că nimeni nu a observat acest lucru”, a declarat Juncker.


Însă fostul premier al Luxemburgului a recunoscut că un semnal negativ pe continent îl reprezintă creşterea în popularitate a partidelor eurosceptice.

„Nu ne iubim unii pe alţii. Ne-am pierdut libidoul colectiv … Timp de cinci sau şase ani după Al Doilea Război Mondial exista aşa ceva. Acum însă ar trebui să fie mult mai uşor pentru europeni să se îndrăgostească unii de alţii decât era în 1952”, a afirmat el.

Juncker a adăugat: „Brexitul este un caz special. Dacă transmiţi unei naţiuni mesajul că nu îşi are locul în UE timp de 40 de ani, atunci decizia de a pleca este deznodământul logic. Mireasa a fost sistematic insultată şi apoi respinsă”.

Citește și: Rezultatul alegerilor locale din UK penalizează atât partidul lui May, cât și opoziția

Într-un interviu acordat ziarului german Handelsblatt, Juncker a făcut referire şi la impasul din Parlamentul britanic privind Brexitul argumentând că nu este corect ca cetăţenii europeni să dea vina pe Bruxelles pentru toate eşecurile democraţiei europene.

„Comisia Europeană face tot ce poate. Dar nu poate rezolva toate problemele. Comisia nu poate compensa pentru slăbiciunile guvernelor naţionale şi ale democraţiilor din Europa. Uitaţi-vă la Regatul Unit”, a declarat Juncker.

„Faptul că guvernul şi opoziţia au început un dialog doar după trei ani de la referendumul privind Brexitul nu e chiar un semn al unei democraţii puternice”, a precizat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.