Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a festivalului „Diaspora Fest – Sport și Tradiții” a reunit comunități din mai multe state europene, într-un eveniment dedicat păstrării identității naționale în diasporă, relatează MOLDPRES.
Cea de-a III-a ediție a festivalului s-a desfășurat în orașul Northampton, fiind organizată de Asociația Moldovenilor cu Impact Comunitar (AMIC FEST CIC). Evenimentul a oferit participanților o zi plină de activități sportive, culturale și educative, menite să consolideze legăturile dintre membrii comunității moldovenești din diaspora.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Sportul a avut un rol important în programul festivalului. 24 de echipe de fotbal și 10 echipe de volei au participat la competiții, iar vizitatorii au putut urmări și întreceri de trântă, șah, dame, armwrestling, trasul funiei și alte activități interactive.
Un loc aparte în cadrul evenimentului l-au avut copiii și familiile. Cei mici au participat la ateliere educative, jocuri și activități recreative, iar printr-un parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova au primit cărți în limba română, pentru a încuraja lectura și păstrarea limbii materne în rândul noii generații.
Tradițiile populare au fost promovate prin ateliere de meșteșuguri, unde participanții au descoperit arta modelării lutului alături de meșterul popular Vasilii Gonciar, originar din Hoginești. Totodată, mai mulți artizani au prezentat publicului obiecte și creații inspirate din patrimoniul cultural moldovenesc.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de un program artistic susținut de interpreții Magnat & Feoctist, Vali Boghean Band, Olga Gheorghiu, Natalia Munteanu și Ady Carp. Publicul a avut parte și de un moment special alături de Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”.
Un moment de referință al ediției din acest an a fost acordarea Certificatului Oficial de Record de către Agenția Națională a Recordurilor din Republica Moldova. Distincția a fost oferită Asociației Moldovenilor cu Impact Comunitar (AMIC FEST CIC) pentru organizarea celui mai mare festival internațional al diasporei moldovenești.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Festivalul „Diaspora Fest – Sport și Tradiții” a fost organizat în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub (DEH), cu susținerea financiară a Guvernului Republicii Moldova, prin intermediul Biroului relații cu diaspora.











