StiripesurseDiasporaUniunea Europeană cere 'detensionarea' situaţiei dintre Fâşia Gaza și Israel

Uniunea Europeană cere ‘detensionarea’ situaţiei dintre Fâşia Gaza și Israel

Publicat:

Uniunea Europeană cere “încetarea imediată” a tirurilor cu rachete palestiniene din Fâşia Gaza spre Israel, potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă la Bruxelles, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Este urgent să remediem această situaţie periculoasă pentru a proteja viaţa civililor”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Maja Kocijancic, lansând un apel la “detensionarea” situaţiei.

Citește și : Fâșia Gaza: Un palestinian a fost ucis în urma raidurilor aeriene israeliane

“Israelienii şi palestinienii au dreptul de a trăi în pace, în siguranţă şi cu demnitate”, a pledat purtătoarea de cuvânt.

“Numai o soluţie politică poate pune capăt violenţei. Eforturile depuse de Egipt şi ONU pentru a calma situaţia beneficiază de deplina susţinere a Uniunii Europene”, a adăugat ea, referindu-se la tentativele de mediere ale Egiptului şi ONU pentru a ajunge la un armistiţiu.


Circa 200 de rachete au fost lansate sâmbătă din teritoriul palestinian spre Israel, provocând raiduri israeliene drept represalii care s-au soldat cu trei morţi potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii din Gaza, printre care şi o fetiţă de 14 luni şi mama ei însărcinată.

Această escaladare, cea mai importantă de mai multe săptămâni, intervine a doua zi după proteste neobişnuit de violente de-a lungul frontierei dintre Fâşia Gaza şi Israel, notează AFP.

Citește și : Rata șomajului scade surprinzător în SUA. Cel mai mic nivel din ultimii 49 de ani

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.