StiripesurseDiasporaPreședintele parlamentului ucrainean este anchetat pentru corupție

Președintele parlamentului ucrainean este anchetat pentru corupție

Publicat:

Oficiul naţional de luptă împotriva corupţiei din Ucraina (NABU, acronimul ucrainean) a anunţat marţi începerea urmăririi penale împotriva preşedintelui Radei Supreme (parlamentul unicameral), Andrei Parubii, pentru presupusă deturnare de fonduri de la bugetul de stat, potrivit EFE şi Unian, după cum relatează și agerpres.

Conform agenţiei de presă Ukrainski Novini, tribunalul districtual Solomenski din Kiev a stabilit că NABU trebuie să înceapă o procedură penală împotriva şefului legislativului ucrainean.

Citește și: Ca la turci! Autoritatea electorală decide REPETAREA alegerilor din Istanbul

‘În conformitate cu avizul judecătorului de instrucţie de la tribunalul Solomenski din Kiev din data de 2 aprilie 2019, cazul a fost înregistrat în registrul anchetelor precedente datei de 10 aprilie 2019’, a indicat NABU.

Dacă ancheta îi va dovedi vinovăţia, Andrei Parubii riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare şi o descalificare politică pentru acelaşi termen, ceea ce înseamnă că el nu va putea să ocupe funcţii publice în perioada respectivă.


În declaraţia sa de venit, Parubii a raportat un câştig de 878.000 de grivne (circa 33.000 de dolari) în 2018 şi achiziţionarea unui apartament în oraşul Lvov, conform media ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Radei, Andrei Kovaliov, a dezminţit această informaţie, incluzând-o în categoria ‘obişnuitelor ştiri false’.

Potrivit lui Kovaliov, un fost angajat al uneia dintre structurile Radei Supreme, supărat că a fost demis, a făcut o plângere împotriva lui Parubii la NABU, care a refuzat însă să o înregistreze.

Citește și: Popularitatea lui Trump sare de 45%, o premieră de când a devenit președintele SUA

Acesta a mers atunci cu plângerea la tribunal, care i-a dat curs, a indicat el.

‘În cazul dat, convingerea mea profundă este că respectivul încearcă să-l atragă pe preşedintele Radei într-un proces. Se pare că cineva l-a sfătuit să înceapă acest proces penal împotriva lui Parubii’, a spus purtătorul de cuvânt.

Corupţia în Ucraina este un flagel care a provocat o mişcare amplă de protest ce a dus la schimbarea regimului în 2014, dar după cinci ani de la venirea prooccidentalilor la putere la Kiev acest rău nu a fost eradicat, în pofida faptului că Acordul de asociere cu Uniunea Europeană stabileşte depăşirea acestei probleme ca una din condiţiile de bază pentru integrare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.