StiripesurseDiasporaVladimir Putin se va afla miercuri în Iran pentru convorbiri cu...

Vladimir Putin se va afla miercuri în Iran pentru convorbiri cu omologii săi iranian şi azer

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa miercuri în Iran pentru convorbiri cu omologii săi iranian, Hassan Rohani, şi azer, Ilham Aliev, a anunţat luni Kremlinul, relatează AFP. 

Cei trei lideri urmează să aibă o întâlnire comună, iar preşedintele rus are programate de asemenea convorbiri bilaterale cu cei doi omologi în marja acestui summit tripartit, potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin.

Această vizită efectuată de preşedintele Putin în Iran va avea loc la o zi după încheierea de noi convorbiri de pace privind Siria la Astana, în Kazahstan. Rusia şi Iranul, aliaţi ai regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, sunt mediatori ai negocierilor, alături de Turcia, susţinătoare a rebelilor sirieni.

Vizita survine de asemenea în contextul în care Moscova a denunţat decizia lui Donald Trump de a refuza să ‘certifice’ acordul internaţional din 2015 privind dosarul nuclear iranian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.