StiripesurseDiasporaVocile cele mai grele din UE cer pe un ton mai...

Vocile cele mai grele din UE cer pe un ton mai aspru o Uniune a Pieţelor de Capital

Publicat:

Germania, Franţa şi Olanda şi-au sporit presiunile pentru crearea unei pieţe de capital unice la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care companiile din Europa suferă de pe urma lipsei oportunităţilor de finanţare, informează AFP, potrivit agerpres.

Schimbările climatice, progresele tehnologice, precum şi decizia Marii Britanii de a ieşi din UE, cresc nevoia unei astfel de pieţe de capital unice, se arată într-o scrisoare trimisă autorităţilor de la Bruxelles de ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, şi omologii săi din Franţa şi Olanda, Bruno Le Maire şi Wopke Hoekstra.

Citeşte şi: Un F-16 american s-a prăbuşit în sudul Californiei – FOTO/VIDEO

“Este vital pentru Uniunea Europeană să îşi consolideze capacitatea de a-şi finanţa creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, aceasta fiind o condiţie necesară pentru a asigura rezistenţa economiei sale”, se arată în această scrisoare consultată de DPA.

Obiectivul Uniunii Pieţelor de Capital este reducerea obstacolelor birocratice între statele membre UE astfel că firmele vor avea la dispoziţie mai multe oportunităţi pentru a strânge fonduri. Acest lucru este în prezent dificil pentru start-upuri în Europa. De asemenea, consumatorii ar urma să aibă la dispoziţie mai multe oportunităţi pentru a-şi investi banii.


În Europa, în prezent creditele şi finanţarea este furnizată în principal de bănci. Atunci când perspectivele economice sunt nefavorabile, băncile tind să acorde mai puţine credite, ceea ce poate crea probleme în economia reală.

În ultimii ani, UE a adoptat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării, precum un suport mai mare pentru investiţiile verzi şi introducerea unor scheme de pensii private la nivelul UE.

Citeşte şi: Jurnalist mexican ASASINAT în Playa del Carmen

Germania, Franţa şi Olanda propun acum înfiinţarea unui grup de lucru independent la nivel înalt care să pună la punct soluţii mai bune pentru o Uniune a Pieţelor de Capital, un raport final în acest sens urmând să fie prezentat până la data de 30 septembrie. Concluziile acestui raport ar urma să servească drept foaie de drum pentru următoarea Comisie Europeană, având în vedere că mandatul actualului Executiv comunitar se încheie la 31 octombrie.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, prezidează vineri lucrările Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN). Pe agenda reuniunii figurează subiecte precum Directiva privind structurile accizelor la alcool şi băuturi alcoolice, Directiva privind regimul general al accizelor, impozitarea serviciilor digitale, revizuirea listei UE referitoare la jurisdicţiile necooperante, Semestrul European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.