StiripesurseDiasporaJohn McDonnell: Este improbabil ca laburiştii britanici să susţină acordul Brexit

John McDonnell: Este improbabil ca laburiştii britanici să susţină acordul Brexit

Publicat:

Trezorierul Partidului Laburist britanic, John McDonnell, a estimat marţi că este improbabil ca parlamentarii laburişti să fie convinşi să susţină acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, ce va fi prezentat în parlament la începutul lunii iunie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

McDonnell a spus că va aştepta să vadă detaliile ofertei prezentate de premierul Theresa May, dar că ceea ce s-a relatat până în prezent referitor la noul document ce va fi prezentat în parlament ”nu inspiră încredere”. Detaliile documentului vor fi prezentate de premierul May marţi după-amiază începând cu ora locală 16:00 (15:00 GMT).

Citeşte şi: Trump este deschis unui dialog cu Iranul şi aşteaptă primul pas al Teheranului

El a adăugat că indiferent de cum va arăta respectivul document, o problemă importantă este stabilitatea pe termen mai lung a Partidului Conservator, aflat la guvernare la Londra.

La aproape trei ani după ce 52% dintre britanici s-au pronunţat, într-un referendum, pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în rândul politicienilor britanici nu există un acord privind data şi modul în care ‘divorţul’ va avea loc.


Data iniţială a ieşirii din UE a fost 29 martie 2019, deşi premierul May nu a reuşit să convingă parlamentarii britanici să aprobe acordul negociat cu Bruxellesul, astfel că şefa executivului a prezentat o ofertă Partidului Laburist, pentru a ajunge la un compromis.

Citeşte şi: Fostul mare campion din Formula 1, Niki Lauda, a încetat din viaţă

Pe 11 aprilie, premierul britanic a convenit cu liderii statelor din UE27 să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de legislativul britanic.

Theresa May, care a ajuns în funcţie în haosul ce a urmat după votul din 2016 privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a promis că va demisiona dacă parlamentarii susţin acordul său cu Bruxellesul privind părăsirea blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.