StiripesurseDiasporaPPE vrea o coaliţie 'dinspre centru', iar socialiştii o 'alianţă progresistă'...

PPE vrea o coaliţie ‘dinspre centru’, iar socialiştii o ‘alianţă progresistă’ în noul Parlamentul European

Publicat:

Partidul Popular European (PPE), care conform primelor estimări ar urma să fie pe locul întâi la alegerile europene, va încerca să formeze în Parlamentul European o majoritate ”dinspre centru”, care să-i permită capului de listă al acestei familii politice europene, Manfred Weber, să devină viitorul preşedinte al Comisiei Europene, potrivit agerpres.

”Trebuie să lucrăm dinspre centru pentru a forma o majoritate”, a declarat, după primele estimări ale rezultatelor alegerilor europene vicepreşedinta PPE, olandeza Esther de Lang, citată de agenţia EFE.

Citește și : Viktor Orban speră că noii lideri europeni vor stopa imigraţia

Deşi estimările provizorii arată că numărul mandatelor de europarlamentar ale grupului PPE va scădea la circa 173, de la 221 în prezent, acest grup va rămâne în continuare cel mai numeros din legislativul european.

Conform evaluării lui Esther de Lang, rezultatele indică o ”fragmentare şi un centru care se restrânge” într-un moment în care este necesară ”o majoritate foarte puternică”. Ea a evitat să se pronunţe dacă o astfel de majoritate s-ar putea baza şi pe voturile europarlamentarilor partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban, formaţiune deocamdată suspendată din PPE.


La rândul său, liderul social-democraţilor din Parlamentul European, germanul Udo Bullmann, pledează pentru formarea unei ”noi alianţe progresiste sociale” conduse de Frans Timmermans.

”PPE nu are rezultatele şi nici forţa politică” pentru a conduce UE sau pentru ”a stabili cine va fi” viitorul preşedinte al Comisiei Europene, în timp ce alte partide progresiste, inclusiv cele din grupul socialiştilor europeni, au obţinut rezultate bune, a susţinut Bullmann.

Asemeni popularilor, socialiştii europeni au pierdut la rândul lor mandate în Parlamentul European, urmând să obţină, conform estimărilor, 147 de mandate, faţă de 191 în legislatura care se încheie.

De partea liberalilor, care ar obţine 102 mandate de eurodeputat, faţă de 67 în prezent, liderul acestora, Guy Verhofstadt, spune că grupul său va fi ”crucial” în viitorul Parlament European. Deşi acest grup o propune pe actualul comisar european Margrethe Vestager să preia conducerea Comisiei Europene, Verhofstadt afirmă că liberalii sunt dispuşi că ia în considerare orice candidat capabil să reunească familiile politice pro-europene pentru o majoritate în PE.

Citește și : Alegeri europarlamentare 2019 – Partidul Coaliţia Naţională, pe primul loc în Finlanda

Şi lidera Verzilor, germanca Ska Keller, al cărei grup din PE ar urma să crească de la 50 la 71 de eurodeputaţi, a declarat că este o ”mare responsabilitate transpunerea acestei încrederi în acţiuni concrete”.

La rândul său, co-liderul Verzilor europeni, belgianul Philippe Lamberts, a subliniat că în urma ascensiunii partidelor populiste grupul său ar putea deveni indispensabil în configurarea unei ”majorităţi progresiste” în Parlamentul European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.