StiripesurseSocialIdei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Publicat:

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă verde din partea Consiliului Municipal Chișinău. Deși va fi promovată drept o apă asociată Capitalei, aceasta va fi importată din Marea Britanie și vândută la un preț de peste 60 de lei pentru o sticlă de 0,5 litri.

Inițiativa aparține antreprenorului Victor Nichiforov, stabilit până anul trecut în Marea Britanie. Acesta susține că ideea a apărut din dorul de casă și din dorința de a promova Chișinăul printr-un produs destinat în special turiștilor, transmite tv8.md.

Apa va fi îmbuteliată în recipiente din aluminiu reciclat și va fi importată de o companie din R. Moldova, afiliată unei firme britanice. Potrivit autorilor proiectului, produsul deține certificări internaționale privind siguranța alimentară și respectarea standardelor de calitate.

În baza acordului aprobat de consilierii municipali, 0,33% din veniturile obținute din vânzarea produsului vor fi transferate în bugetul municipiului Chișinău.

În cadrul ședinței Consiliului Municipal, proiectul a stârnit și întrebări privind beneficiile reale pentru oraș, unii aleși locali sugerând că inițiativa reprezintă și o campanie de promovare pentru firma care va comercializa produsul.


Fondatorul proiectului spune că apa va fi comercializată în zonele turistice din Capitală, inclusiv în parcuri, gherete și, eventual, prin automate de vânzare amplasate în locații cu flux mare de vizitatori.

„Pentru început doar în Chișinău. Pentru România avem proiecte aparte, posibil să facem cu București, de exemplu, cu fiecare oraș. Ne punem în plan să o vindem prin toate locațiile turistice”, a declarat Victor Nichiforov.

Antreprenorul estimează că va investi aproximativ 100.000 de euro în etapa inițială a proiectului, bani care vor fi utilizați pentru producerea și importul a circa 50.000 de sticle.

Prețul ridicat al produsului este explicat prin costurile de transport și utilizarea sticlelor din aluminiu, considerate mai prietenoase cu mediul și reutilizabile. O sticlă de 0,5 litri va costa aproximativ 60 de lei înainte de aplicarea adaosului comercial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vacanţă cu emoţii pentru o familie de moldoveni. Ei şi-au pierdut fetiţa în Italia, găsită ulterior de carabinieri

O fetiță de șase ani din Republica Moldova a fost salvată de polițiști în orașul italian Nardò, după ce a plecat singură din locul...

Inflația a ajuns la 6,8%

Prețurile de consum din R. Moldova au continuat să crească în luna mai. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), inflația lunară...

Lumea a intrat într-o nouă eră a violenţei crescute (studiu)

Lumea s-a instalat într-un nivel ridicat de violenţă, în contextul în care, în 2025, s-au înregistrat cel mai mare număr de conflicte statale de...

VIDEO Accident grav pe traseul Chișinău-Leușeni

Un grav accident rutier, soldat cu avarierea mai multor mijloace de transport, s-a produs astăzi pe traseul Chișinău-Leușeni. Potrivit imaginilor video, bucăți de mașini au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.