StiripesurseDiasporaPeste 110.000 de persoane au obţinut cetăţenie germană anul trecut

Peste 110.000 de persoane au obţinut cetăţenie germană anul trecut

Publicat:

Numărul persoanelor naturalizate ca cetăţeni germani a fost în 2018 de 112.300, o schimbare nesemnificativă faţă de anul precedent, relatează dpa, potrivit agerpres.

Numărul turcilor care au devenit cetăţeni germani a crescut cu 11,5% faţă de 2017, ajungând la 16.700, potrivit cifrelor date publicităţii miercuri de Biroul federal de statistică.

Citește și : Planul de pace israelino-palestinian: Jared Kushner s-a întâlnit cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei

Numărul britanicilor care au obţinut cetăţenia a scăzut, pe de altă parte, de la 7.500 în 2017 la 6.600.

Biroul federal de statistică a precizat că scăderea ar putea semnala o diminuare a efectului special creat de referendumul asupra ieşirii Marii Britanii din UE.


Între timp, numărul turcilor naturalizaţi a crescut pentru prima dată din 2013, potrivit sursei citate. Cetăţenii turci reprezintă cea mai mare comunitate de persoane eligibile pentru cetăţenie germană, deşi numai 2,19% dintre ei folosesc această oportunitate.

Citește și : Iordania şi UNRWA fac apel la continuarea cooperării pentru a oferi sprijin refugiaţilor palestinieni

În jur de 1,5 milioane de turci trăiesc în Germania, în timp ce numărul britanicilor este de 106.000, potrivit cifrelor disponibile la sfârşitul lui 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.