StiripesurseDiasporaSute de migranţi au fost salvaţi din mare pe coasta malteză

Sute de migranţi au fost salvaţi din mare pe coasta malteză

Publicat:

Armata malteză a anunţat că 271 de migranţi au fost salvaţi noaptea trecută în largul coastei ţării şi aduşi la ţărm, cel mai mare număr debarcat într-o singură zi pe mica insulă din Mediterana după mai multe luni, relatează miercuri DPA, potrivit agerpres.

Două grupuri de 63 şi 61 de persoane au fost salvate în larg după ce au trimis un semnal de pericol, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al forţele armate.

Citește și: O femeie din Bangladesh va sta 42 de ani la închisoare pentru terorism

Migranţii, despre care se crede că au plecat din Libia şi se aflau pe mare de aproximativ două zile, au debarcat în Malta la ora 8:00 (6:00 GMT).

Purtătorul de cuvânt a spus că un alt număr de 147 de persoane au fost salvate într-o operaţiune separată şi se aşteaptă să sosească în Malta mai târziu în cursul zilei de miercuri.


Citește și: Un balon cu aer cald S-A PRĂBUȘIT în Germania: 11 oameni sunt răniți! – FOTO

Malta a înregistrat o creştere a numărului sosirilor de migranţi, pe fondul unei suprimări puternice în Italia vecină. Ţările UE nu au reuşit să convină asupra modului de împărţire a responsabilităţii în legătură cu solicitanţii de azil salvaţi pe mare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.