StiripesurseDiasporaComisia Europeană a prezentat un buget pentru anul următor care include...

Comisia Europeană a prezentat un buget pentru anul următor care include contribuţia Londrei

Publicat:

Comisia Europeană a prezentat miercuri proiectul de buget pentru anul viitor, în valoare de 168 de miliarde de euro, sumă care include contribuţia Regatului Unit, informează AFP, potrivit agerpres.

Comisia a menţionat însă posibilitatea unei rectificări bugetare, în cazul realizării unui Brexit fără un acord între Londra şi Bruxelles.

Citește și : Polonezii din PiS şi britanicii lui Nigel Farage NU vor adera la grupul iniţiat de Salvini în PE

“Am constituit acest buget pornind de la principiul că Regatul Unit va fi în continuare un stat membru cu toate drepturile şi obligaţiile”, le-a explicat comisarul european Gunther Oettinger europarlamentarilor din comisia pentru buget.

Executivul european contează pe acordul negociat cu premierul britanic Theresa May, care prevede onorarea obligaţiilor financiare ale Regatului Unit până la sfârşitul anului viitor. Data coincide cu finalul exerciţiului financiar multianual 2014-2020, adoptat în unanimitate de cele 28 de state membre ale UE.


Cheltuielile de 168 de miliarde de euro prevăzute pentru programe multianuale sunt în creştere cu 1,3% faţă de 2019, a mai precizat Oettinger.

În continuare, bugetul va fi examinat de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii.

Citește și : Un ministru important din guvernul britanic pune presiune pe Bruxelles

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.