StiripesurseȘtirile zileiTrump: SUA au ajuns la un acord semnat cu Mexicul privind...

Trump: SUA au ajuns la un acord semnat cu Mexicul privind imigraţia

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri că SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia şi, în consecinţă, ameninţarea sa de a impune taxe vamale începând de luni tuturor produselor importate din Mexic nu se va concretiza, informează sâmbătă AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Mă bucur să vă informez că SUA au ajuns la un acord semnat cu Mexicul. Tarifele vamale prevăzute să fie aplicate luni de SUA la adresa Mexicului sunt astfel suspendate pe termen nedefinit”, a anunţat pe Twitter şeful statului american.

Citește și : SUA îi dau Turciei termen până la sfârşitul lui iulie pentru a renunţa la achiziţia de sistemele ruseşti S-400

“Mexicul, în schimb, a fost de acord să adopte măsuri ferme pentru a stopa mareea migraţiei ce traversează Mexicul spre frontiera noastră sudică. Acest lucru urmăreşte reducerea în mare măsură sau eliminarea imigraţiei ilegale provenind din Mexic şi având ca destinaţia SUA”, a adăugat liderul conservator de la Casa Albă.

La câteva minute distanţă, ministrul mexican al afacerilor externe Marcelo Ebrard, aflat la Washington pentru negocieri, a confirmat pe Twitter că SUA nu vor impune luni tarife vamale. El a mulţumit “tuturor persoanelor care ne-au ajutat să demonstrăm măreţia Mexicului”.


Negocierile bilaterale au fost iniţiate la începutul săptămânii la Departamentul de Stat şi s-au încheiat vineri seara cu o declaraţie comună.

Aceasta anunţă că Mexicul va adopta “măsuri fără precedent” de combatere a imigraţiei ilegale, printre acestea urmând să figureze desfăşurarea gărzii naţionale cu prioritate la frontiera sudică. Toţi migranţii care depun cereri de azil în SUA vor fi trimişi înapoi în Mexic unde vor aştepta răspunsul tribunalelor americane.

Citește și : Șeful diplomației germane în turneu în Orientul Mijlociu pentru discuţii pe dosarul nuclear iranian

Preşedintele Donald Trump, care a făcut din combaterea imigraţiei ilegale una din priorităţile sale, a anunţat recent că SUA vor aplica începând cu 10 iunie tarife vamale progresive pentru produsele mexicane, mergând de la 5% la 25% în perioada iunie-octombrie 2019, în cazul în care Mexicul nu adoptă măsuri eficiente de combatere a imigraţiei ilegale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.