StiripesurseSocialCod Galben de ploi şi descărcări electrice

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Publicat:

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu 20 iulie și a expirat la ora 1:00 a doua zi.

Conform datelor meteorologice, în sudul și centrul republicii sunt prognozate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Izolat, se vor semnala averse puternice, cu cantități de precipitații de până la 15–45 l/m², precum și intensificări ale vântului, cu rafale de până la 15–20 m/s.

Citeşte şi: Noii membri ai Guvernului au depus jurământul – Stiripesurse.md

În contextul condițiilor meteorologice prognozate, există riscul producerii unor situații de urgență, precum căderea arborilor și a crengilor, deteriorarea unor elemente de construcție, a panourilor publicitare sau a altor obiecte instabile, precum și acumulări de apă pe unele sectoare de drum, care pot îngreuna circulația rutieră. Totodată, ploile abundente pot provoca inundarea temporară a gospodăriilor și a subsolurilor, iar descărcările electrice pot genera incendii sau alte incidente.

Pentru prevenirea situațiilor de risc, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă:


  • evitarea aflării în spații deschise pe timpul furtunii, în special în apropierea arborilor bătrâni, a construcțiilor metalice și a obiectelor instabile;
  • deconectarea aparatelor electrice în cazul descărcărilor electrice intense;
  • evitarea traversării sectoarelor de drum inundate;
  • curățarea preventivă a șanțurilor și a căilor de evacuare a apei din apropierea gospodăriilor;
  • supravegherea permanentă a minorilor și evitarea aflării acestora în aer liber în timpul furtunilor și al descărcărilor electrice;
  • manifestarea responsabilității și a prudenței deosebite pentru prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața oamneilor și bunurile materiale.

De asemenea, autoritățile îndeamnă cetățenii să apeleze Serviciul 112 în cazul producerii unor situații de risc sau de urgență.

1784709691036 1dc771a4 f758 40da acce 0df7b2a514eb

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.