StiripesurseDiasporaMai mulţi parlamentari scoţieni cer recunoaşterea internaţională a independenţei catalane

Mai mulţi parlamentari scoţieni cer recunoaşterea internaţională a independenţei catalane

Publicat:

Un grup de parlamentari pro-independenţă din Scoţia a înaintat o moţiune în care îndeamnă la recunoaşterea internaţională a votului din parlamentul catalan pentru independenţă faţă de Spania, punând presiune pe liderul Scoţiei să aprobe acest demers, informează joi agenţia de presă Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit site-ului web al parlamentului scoţian, moţiunea îndeamnă ‘comunitatea internaţională să recunoască votul parlamentului catalan pentru o Republică independentă Catalonia’.

Moţiunea a fost semnată de 21 dintre cei 63 de parlamentari ai Partidului Naţional Scoţian care conduce guvernul descentralizat al Scoţiei. Ea a fost semnată şi de un parlamentar din partea Verzilor scoţieni.

Citeşte şi: Preşedintele kosovar lansează critici neobişnuit de dure la adresa UE. Care este motivul?

De asemenea, în textul moţiunii li se cere instituţiilor europene să ajute Catalonia într-o tranziţie paşnică spre un stat independent.


În urma declarării unilaterale a independenţei Cataloniei de către parlamentul de la Barcelona, executivul spaniol a suspendat autonomia acestei regiuni şi a preluat controlul direct asupra ei, urmând ca pe 21 decembrie să se desfăşoare alegeri parlamentare anticipate în Catalonia.

Premierul britanic, Theresa May, i-a dat asigurări omologului său spaniol, Mariano Rajoy, că Marea Britanie nu va recunoaşte declaraţia de independenţă a Cataloniei.

La rândul său, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a lansat un apel autorităţilor spaniole, în discursul de încheiere a congresului Partidului Naţional Scoţian (SNP), să respecte “dreptul catalanilor de a-şi decide propriul viitor”. În cursul acestui congres, partidul separatist scoţian a adoptat o moţiune sprijinind iniţiativa unilaterală în vederea independenţei Cataloniei şi cerând Madridului “să respecte votul masiv în favoarea” acestui demers.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.