StiripesurseDiasporaLuare de ostatici într-o închisoare din nord-estul Franţei

Luare de ostatici într-o închisoare din nord-estul Franţei

Publicat:

O luare de ostatici s-a produs marţi seară la Penitenciarul Condé-sur-Sarthe, situat în nord-estul Franţei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de postul BFMTV şi de cotidianul Le Figaro, potrivit mediafax.

Un deţinut a luat ostatici doi gardieni în Penitenciarul Condé-sur-Sarthe, situat în apropierea orăşelului Alencon.

O celulă de criză a fost activată la nivelul Ministerului francez al Justiţiei.

Citește și : Macron avertizează cu privire la un nou război : ‘Cred că haosul este aici’

Autorităţile poartă negocieri pentru eliberarea ostaticilor.


Conform primelor elemente ale anchetei, autorul luării de ostatici este un deţinut cu probleme psihice, radicalizat şi care a mai fost implicat în acţiuni similare.

În Penitenciarul Condé-sur-Sarthe au avut loc mai multe luări de ostatici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.