StiripesurseȘtirile zileiMii de doctori indieni, în grevă pentru a cere creşterea siguranţei...

Mii de doctori indieni, în grevă pentru a cere creşterea siguranţei după un atac asupra unor medici rezidenţi

Publicat:

Mii de doctori din India au făcut vineri grevă pentru a cere creşterea securităţii în spitale după un atac asupra unor medici rezidenţi din oraşul Kolkata (est, fosta Calcutta). Protestul a blocat activitatea a numeroase spitale de stat, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cel mai afectat a fost statul Bengalul de vest, unde se află Kolkata, cel puţin 13 mari spitale publice fiind paralizate.

Citește și : Putin: Ieşirea SUA din acordul cu Iranul nu doar că destabilizează situaţia din regiune, ci poate submina regimul de neproliferare nucleară

Protestul vine după un incident survenit la 10 iunie la Colegiul medical din Kolkata, în care trei medici rezidenţi au fost grav răniţi într-o dispută cu familia unui pacient decedat.

Medicii din Bengalul de vest au declanşat o grevă pentru a cere condiţii mai bune de siguranţă, iar acţiunea a fost extinsă în întreaga ţară după ce premierul din acest stat, Mamata Banerjee, a condamnat protestul, afirmând că poliţiştii nu au făcut grevă când unul din colegii lor a fost ucis şi i-a avertizat pe rezidenţi că ar putea fi evacuaţi din căminele unde locuiesc dacă nu se întorc la lucru.


Asociaţia medicilor indieni a subliniat că atacul “barbar” de la clinica din Kolkata reflectă o problemă naţională şi a chemat la protest pe plan naţional, cerând totodată adoptarea de legi pentru protejarea doctorilor de astfel de atacuri.

Aproape 30.000 de medici erau în grevă vineri, în cea mai mare parte în Bengalul de vest, dar şi în New Delhi sau în statul Maharashtra (vest), potrivit datelor furnizate de organizaţiile medicilor.

Citește și : Liderul musulmanilor conservatori britanici îl compară pe Boris Johnson cu Hitler

Ministrul federal al sănătăţii, Harsh Vardhan, a încercat să calmeze lucrurile, promiţând că se vor lua măsuri mai stricte de siguranţă în spitale şi cerându-i Mamatei Banerjee să-şi retragă ultimatumul.

India a cheltuit 1,4% din PIB pe sănătate în anul fiscal 2017-2018, unul din cele mai reduse bugete din lume, iar milioane de indieni sunt dependenţi de sistemul public de sănătate, ieftin dar inadecvat, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.