StiripesurseCultură și MediaDiverse'Baby Haaland' cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Publicat:

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii de bebeluși au fost botezați Lionel, Neymar sau Cristiano, dar în Peru Haaland pare numele cel mai folosit de proaspeții părinți.

Părinții din America Latină și-au numit, în ultimele săptămâni, copiii după vedetele Cupei Mondiale, scrie CNN.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Sute de nou-născuți din Peru au fost botezați după vedete în ascensiune, precum norvegianul Erling Haaland, în timp ce numele inspirate de legende precum Lionel Messi, brazilianul Neymar și portughezul Cristiano Ronaldo au câte aproximativ 30.000 de înregistrări, a declarat pentru Panamericana TV un purtător de cuvânt al Registrului Civil din Peru.

„Haaland este acum și el peruvian”, a spus oficialul, menționând că un nou-născut a fost botezat pur și simplu „Mundial”. Peru nu s-a calificat la turneul final al Cupei Mondiale.Jurnaliștii americani susțin că mulți latino-americani ale căror echipe nu participă la competiție sau au fost eliminate nu au dorit să susțină Argentina și și-au îndreptat sprijinul către echipa norvegiană. Parcursul „vikingilor” conduși de Haaland la acest Mondial le-au adus jucătorilor o mulțime de fani noi.


În Mexic, o fotografie a unui certificat de naștere a devenit virală pe rețelele sociale, arătând o fetiță numită Quiñona Ysisidra Morita Haaland Guevara, o referință la vedetele mexicane Julián Quiñones și Gilberto Mora, precum și la atacantul norvegian.

În Argentina, Enzo, Emiliano și Lionel au ocupat primele locuri în clasamentul celor mai populare nume de băieți din provincia Salta, situată în nord-estul țării, în săptămâna dinaintea finalei, potrivit autorităților locale, care au atribuit această tendință „fenomenului Cupei Mondiale”.

Echipa Argentinei la Cupa Mondială, care va juca în finala de duminică, îi include pe mijlocașul Enzo Fernandez și pe portarul Emiliano Martinez, precum și pe căpitanul echipei, Messi.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Fabiola Molina, care prezintă podcastul „Fără manual pentru părinți” din Mexico City, a declarat pentru Reuters că această tendință are o istorie în America Latină care datează încă de la golul „Mâna lui Dumnezeu” marcat de Diego Maradona în 1986 împotriva Angliei.

„Acum câțiva ani, când trupa Backstreet Boys era la modă, multe femei își numeau fiii Kevin și Brian. (…) Doar pentru că te numești Messi sau Lionel, nu înseamnă că vei deveni un bun jucător de fotbal — destinul nu-ți va croi acest drum”, a spus ea.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.