StiripesurseDiasporaMerkel spune că discuţiile despre ocuparea posturilor de conducere din UE...

Merkel spune că discuţiile despre ocuparea posturilor de conducere din UE ar mai putea dura câteva zile

Publicat:

Ar putea fi nevoie de mai mult timp pentru a rezolva “o serie de dificultăţi” în privinţa numirii viitorului preşedinte al Comisiei Europene, a declarat joi, la Bruxelles, cancelarul german Angela Merkel înaintea unor discuţii pe acest subiect între şefii de stat şi de guvern din UE, relatează DPA, potrivit agerpres.

“S-ar putea să nu fie niciun rezultat astăzi”, a afirmat Merkel, precizând că acest lucru nu este o problemă atât timp cât va fi găsită o soluţie până la 2 iulie, când se va reuni noul Parlament European.

Citește și : Erdogan promite că Turcia nu va uita moartea lui Mohammad Morsi

“Asta înseamnă că mai avem câteva zile”, a spus cancelarul german.

Merkel a mai atras atenţia că nu va putea accepta un candidat care nu ar obţine sprijinul PE.


Liderii din UE s-au reunit joi la Bruxelles în încercarea de a cădea de acord asupra numelor celor care vor conduce principalele instituţii europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.