StiripesurseDiasporaLiderii UE vor discuta în octombrie despre viitorul buget pentru 2021-2027

Liderii UE vor discuta în octombrie despre viitorul buget pentru 2021-2027

Publicat:

Liderii Uniunii Europene şi-au dat întâlnire în octombrie pentru o amplă discuţie politică referitoare la viitorul buget al Uniunii pentru 2021-2027, în vederea găsirii unei poziţii comune până la finalul anului, transmite AFP, potrivit agerpres.

În urma primei zile a summitului de la Bruxelles, liderii europeni au prevăzut ‘să facă schimb de puncte de vedere în octombrie 2019, vizând un acord înainte de sfârşitul anului’, se arată în concluziile adoptate.

Citește și : Abdullah Ocalan cere partidului HDP să rămână neutru în alegerile din Istanbul

Potrivit unei surse din cadrul preşedinţie franceze, liderii ‘nu au intrat deocamdată în partea dificilă negocierilor legată de cifre’, lăsând această dezbatere pentru luna octombrie, după desemnarea noilor echipe din fruntea instituţiilor europene.

Obiectivul este de a se ajunge la o poziţie comună înainte de sfârşitul anului, astfel încât să înceapă negocierile cu Parlamentul European cu privire la viitorul cadru financiar multianual pe şapte ani.


Propunerea Comisiei Europene, aflată deja pe masă de peste un an şi puternic criticată, vizează să concilieze un buget mai ambiţios cu priorităţi noi (în materie de migraţie, securitate internă, apărare), în pofida retragerii Marii Britanii, unul din principalii contributori.

Aceasta va necesita, potrivit Comisiei, tăieri brutale din două sectoare emblematice şi istorice: Politica Agricolă Comună (PAC) şi politica de coeziune în favoarea regiunilor mai slab dezvoltate.

Din perspectiva comisarului pentru buget, germanul Günther Oettinger, care a abordat problema bugetului marţi, înaintea summitului, cu miniştrii afacerilor europene, este vorba despre găsirea unui compromis între trei mari puncte.

Există, în primul rând, problema plafonului contribuţiilor naţionale: Comisia propune ca acestea să urce până la 1,14% din PIB-ul UE-27, în timp ce Parlamentul European pledează pentru contribuţii mai mari, cu un plafon de 1,3%, iar anumite state vorbesc despre 1,0%.

Citește și : Iranul îi avertizează pe americani să nu mai facă aceeaşi GREŞEALĂ

Celelalte decizii vor viza amploarea ‘acceptabilă’ a tăierilor din PAC şi din politica de coeziune, precum şi bugetul ce va fi destinat noilor programe.

‘Găsirea unui compromis între aceste trei puncte, în interiorul triunghiului, este principalul subiect pentru şefii de stat’, a prevenit Oettinger.

Propunerea Comisiei fixează la 1.279 miliarde de euro bugetul pentru perioada 2021-2027, faţă de 1.087 miliarde pentru 2014-2020 în preţuri curente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.