StiripesurseDiasporaComisia Europeană va bloca accesul burselor elveţiene la piaţa din UE

Comisia Europeană va bloca accesul burselor elveţiene la piaţa din UE

Publicat:

Comisia Europeană nu va propune prelungirea regimului de echivalenţă care permite burselor din Elveţia să aibă acces direct la investitorii din UE, ceea ce înseamnă că acest acces se va încheia practic începând cu data de 1 iulie, a declarat vineri pentru Reuters un diplomat european, scrie agerpres.

Vineri era termenul limită până la care Comisia Europeană trebuie să facă o propunere de prelungire, însă diplomatul citat de Reuters susţine că Executivul comunitar nu va face acest lucru deoarece autorităţile de la Berna nu au semnat un tratat de parteneriat cu Uniunea Europeană, tratat care a fost negociat timp de mai mulţi ani.

Citește și : Administraţia Trump cere reuniune specială a Consiliului de Securitate ONU pe tema crizei cu Iranul

Faptul că luna aceasta autorităţile de la Berna au cerut “clarificări” cu privire la trei domenii: protecţia salariilor, reglementarea ajutoarelor de stat şi definirea drepturilor cetăţenilor UE din Elveţia, este văzut la Bruxelles ca o solicitare de redeschidere a textului tratatului, lucru pe care UE refuză să îl facă, a mai spus sursa.

Acordarea regimului de echivalenţă pentru bursele elveţiene este una dintre pârghiile pe care UE încearcă să le utilizeze pentru a determina Elveţia să semneze un nou un tratat de parteneriat, însă ministrul elveţian de Externe a declarat în repetate rânduri că autorităţile de la Berna nu se vor grăbi să semneze un nou acord, chiar dacă rămân deschise la discuţii.


Citește și : SUA nu au trimis vreun mesaj prin intermediul Omanului Iranului (Teheran)

Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al Guvernului elveţian a declarat că Berna nu a luat nicio nouă decizie cu privire la dosarul unui nou tratat cu UE, reiterându-şi poziţia că autorităţile de la Berna vor reactiva contramăsuri prin care vor interzice tranzacţionarea acţiunilor elveţiene pe bursele din UE, ca răspuns la orice măsură de acest fel adoptată de Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.