StiripesurseSintezeSUA, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cer 'soluţii...

SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cer ‘soluţii diplomatice’ pentru rezolvarea crizei din Golf

Publicat:

Statele Unite, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au făcut apel luni la “soluţii diplomatice” pentru a scădea tensiunile cu Iranul, Washington cerând Emiratelor şi Arabiei Saudite să facă mai mult pentru asigurarea securităţii maritime în Golf, informează AFP, potrivit agerpres.

“Chemăm Iranul să înceteze orice acţiune care ar putea ameninţa stabilitatea regională şi facem apel la soluţii diplomatice pentru a determina scăderea tensiunilor”, potrivit unui comunicat comun al celor patru ţări.

Citeşte şi: Rusia a fost reprimită în APCE

Textul a fost dat publicităţii de către SUA în momentul în care secretarul de stat american Mike Pompeo, un actor important al politicii americane de “presiune maximă” la adresa Iranului, se afla în vizită la Riad şi Abu Dhabi, cei doi aliaţi ai SUA şi rivali ai Teheranului.

Tensionate după retragerea unilaterală a SUA în mai 2018 din acordul nuclear internaţional privind Iranul şi impunerea de sancţiuni dure la adresa regimului de la Teheran, relaţiile dintre Iran şi SUA s-au degradat şi mai mult după atacurile din mai şi iunie asupra unor nave petroliere din Golf, a căror origine este necunoscută. Preşedintele Donald Trump a acuzat Iranul de aceste atacuri produse într-o strâmtoare maritimă strategică pentru exporturile mondiale de petrol, acuzaţii pe care însă Teheranul le-a respins.


“Aceste atacuri ameninţă căile maritime internaţionale (…). Navele şi echipajele acestora trebuie să poată naviga în siguranţă în apele internaţionale”, se arată în declaraţia comună.

Citeşte şi: Trump este acuzat din nou de VIOL: ‘NU este genul meu de femeie!’

Tensiunile dintre SUA şi Iran s-au accentuat după doborârea, pe 20 iunie, de către o rachetă iraniană a unei drone americane în spaţiul aerian iranian, potrivit Teheranului, sau în cel internaţional conform Pentagonului.

Citeşte şi:  Parlamentul israelian amână votarea bugetului de stat pentru a evita dizolvarea

În declaraţia comună, cele patru ţări şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu atacul de duminică asupra unui aeroport din Arabia Saudită, revendicat de rebelii yemeniţi Houthi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.