StiripesurseDiasporaUPDATE: Summitul pentru şefia Uniunii Europene a fost SUSPENDAT

UPDATE: Summitul pentru şefia Uniunii Europene a fost SUSPENDAT

Publicat:

UPDATE: Summitul liderilor europeni de la Bruxelles asupra numirilor pentru posturile-cheie din UE a fost suspendat şi va fi reluat marţi, la ora 11:00 (09:00 GMT), a anunţat luni pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk,relatează AFP, Reuters şi EFE, , potrivit agerpres.

După o noapte albă de discuţii, acestea nu s-au încheiat cu un acord privind împărţirea principalelor posturi de conducere în instituţiile europene, deşi unii diplomaţi se arătau optimişti cu privire la un posibil compromis prin care olandezul Frans Timmermans (S&D) ar urma să preia preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber (PPE) pe cea a Parlamentului European, şefia diplomaţiei europene ar reveni liberalilor pentru daneza Margrethe Vestager sau belgianul Charles Michel, iar bulgăroaica Kristalina Gheorghieva (PPE) ar prelua preşedinţia Consiliului European, aceasta din urmă fiind însă infirmată de premierul bulgar Boiko Borisov.

Citește și: Întâlnirea dintre Kim și Trump a fost ‘istorică’ şi ‘extraordinară’

Preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat sever acest impas. ”Am terminat astăzi cu un eşec, este o imagine foarte rea atât pentru Consiliu, cât şi pentru Europa”, a spus el în faţa presei. ”Este clar că acest eşec este rezultatul unor ambiţii personale”, a adăugat el.

La rândul ei, cancelarul german Angela Merkel a spus că speră totuşi să se ajungă la un compromis. Discuţiile sunt ”complicate”, dar ”sper că, cu bunăvoinţă, un compromis va fi realizabil”, a declarat Merkel.


Şi premierul olandez Mark Rutte a descris discuţiile drept ”incredibil de complicate”.

Până la reluarea summitului marţi dimineaţă, vor continua consultările între lideri.

Compromisul pentru numirea lui Timmermans la şefia executivului comunitar a apărut în urma tratativelor purtate de Franţa, Germania, Spania şi Olanda în marja summitului G20 care s-a desfăşurat la Osaka, deşi această propunere este contestată atât de unii populari europeni, cât şi de către ţările central-europene din Grupul de la Vişegrad, în special Polonia şi Ungaria.

‘Frans Timmermans nu este un candidat al compromisului. Frans Timmermans este evident un candidat care divizează Europa şi cu siguranţă că el nu înţelege Europa Centrală”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Texas: 10 oameni și-au pierdut viața! – FOTO/VIDEO

Știre inițială: Summitul liderilor europeni de la Bruxelles asupra numirilor pentru posturile-cheie din UE a fost suspendat şi va fi reluat marţi, la ora 11:00 (09:00 GMT), a anunţat luni pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP.

Şefii de stat şi de guvern din UE, reuniţi de duminică după-amiază pentru a-l desemna în special pe viitorul preşedinte al Comisiei Europene, care ar putea fi olandezul social-democrat Frans Timmermans, nu au anunţat deocamdată niciun rezultat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.