StiripesurseDiasporaCarles Puigdemont a depus un recurs la CJUE în încercarea de...

Carles Puigdemont a depus un recurs la CJUE în încercarea de a-şi prelua mandatul de europarlamentar

Publicat:

Secesionistul catalan Carles Puigdemont, ales europarlamentar la sfârşitul lui mai, a depus un recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în încercarea de a-şi prelua funcţia, informează luni AFP, scrie agerpres.

Carles Puigdemont, care s-a refugiat în Belgia pentru a se sustrage urmăririi penale lansate împotriva lui de justiţia spaniolă, “a depus o cerere de măsuri conservatorii şi tribunalul va lua o decizie rapid”, a anunţat un purtător de cuvânt al CJUE.

Citește și : Creditarea gospodăriilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani (BCE)

Sursa de informaţie nu a fost în măsură să precizeze dacă o decizie va fi luată înainte de începutul, marţi, al sesiunii inaugurale a noului Parlament European de la Strasbourg.

Preşedinte al Cataloniei în momentul tentativei de secesiune în 2017, Carles Puigdemont a fost ales europarlamentar în urma alegerilor din 26 mai. Însă, fiind dat în urmărire în Spania, el nu s-a prezentat la mijlocul lui iunie pentru a depune jurământul în faţa autorităţii electorale din Madrid, pentru că o revenire în Spania ar fi dus la arestarea lui. Această depunere a jurământului este o condiţie indispensabilă, potrivit legii spaniole, pentru a deveni europarlamentar.


Fost “ministru” regional al executivului lui Puigdemont, ales pe aceeaşi listă la alegerile europene şi instalat de asemenea în Belgia, Tomi Comin este în aceeaşi situaţie.

Săptămâna trecută, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, le-a comunicat că ei nu pot fi consideraţi deputaţi europeni, dat fiind că nu au depus jurământul la Madrid.

“Justiţiei europene (…) nu i-a luat mai mult de patru ore pentru a admite cererea de măsuri conservatorii împotriva deciziilor lui Tajani”, a notat pe Twitter avocatul lui Puigdemont, Gonzalo Boye, denunţând o atingere adusă “drepturilor europarlamentarilor aleşi”.

Citește și : Comisia Europeană amână decizia privind datoria Italiei (Reuters)

Asociaţii secesioniste catalane au îndemnat la manifestaţii marţi în faţa Parlamentului European, pentru susţinerea europarlamentarilor secesionişti care nu şi-au putut prelua mandatul.

În afară de Puigdemont şi Comin, nici Oriol Junqueras, ales de asemenea la 26 mai, nu va putea să-şi preia mandatul de europarlamentar. Judecat în cadrul procesului împotriva secesioniştilor catalani, care s-a încheiat în iunie la Madrid, Junqueras nu a fost autorizat de justiţie să iasă din detenţia provizorie pentru a depune jurământul în faţa autorităţii electorale spaniole.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.