StiripesurseSintezeOPEC extinde până în martie 2020 acordul privind reducerea producţiei de...

OPEC extinde până în martie 2020 acordul privind reducerea producţiei de ţiţei

Publicat:

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a acceptat luni extinderea până în martie 2020 a acordului privind reducerea producţiei de ţiţei, au declarat pentru Reuters surse OPEC care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit agerpres.

Membrii grupului au reuşit să-şi depăşească divergenţele pentru a sprijini creşterea preţurilor, pe fondul încetinirii economiei globale şi a majorării producţiei SUA.

Citește și : Noul şef al Statului Major al armatei moldovene, un apropiat al preşedintelui Igor Dodon (presă)

Decizia îl va înfuria probabil pe preşedintele american Donald Trump, care a cerut liderului OPEC – Arabia Saudită – să furnizeze mai mult ţiţei şi să ajute la reducerea preţurilor la pompă, relatează Reuters.

Anul trecut, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+) au decis să reducă producţia cu 1,2 milioane bpd, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019. Luni are loc la Viena summitul OPEC, iar marţi se vor alătura convorbirilor şi ceilalţi producători globali de ţiţei.


Statele Unite, care nu fac parte din OPEC, au depăşit Rusia şi Arabia Saudită, devenind cel mai mare producător de petrol din lume. Temerile privind cererea globală mai redusă de ţiţei, din cauza escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, s-au adăugat dificultăţilor cu care se confruntă cele 14 membre OPEC.

Sâmbătă, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia a ajuns la un acord cu Arabia Saudită privind extinderea cu şase-nouă luni a pactului cu OPEC privind reducerea producţiei de ţiţei.

Oficialul rus a precizat că acordul va fi extins în actuala formă şi cu aceleaşi volume (reducerea producţiei cu 1,2 milioane bpd).

“Atât Rusia cât şi Arabia Saudită sprijină extinderea acordului. Deoarece există îngrijorări privind durata extinderii, nu am decis încă dacă va fi vorba de şase sau nouă luni. Poate vor fi nouă luni”, a declarat Putin.

Kirill Dmitriev, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe, care a ajutat la încheierea acordului, a declarat că pactul, care este în vigoare din 2017, a majorat deja veniturile la bugetul Rusiei cu peste 7.000 de miliarde de ruble (110 miliarde de dolari).

Citește și : Autorităţile din regiunea Ile-de-France au ridicat alerta ‘portocalie’ de caniculă

“Parteneriatul strategic din cadrul Alianţei OPEC+ a dus la stabilizarea pieţei petrolului şi ne-a permis să reducem sau să majorăm producţia în funcţie de condiţiile de pe piaţă, ceea ce a contribuit la un climat de predictibilitate şi a dus la majorarea investiţiilor”, a afirmat Dmitriev.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut în aprilie cu aproximativ 25 de dolari, ajungând la peste 75 de dolari. Preţul a scăzut în săptămânile următoare dar se redresează de la mijlocul lunii iunie. Luni, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a crescut cu 1,66 dolari, ajungând valoarea de 66,46 dolari.

Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.