StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 14 morţi şi 140 de răniţi în urma unui...

Cel puţin 14 morţi şi 140 de răniţi în urma unui atentat în provincia afgană Ghazni

Publicat:

Talibanii au detonat duminică un automobil-capcană în provincia Ghazni din centrul Afganistanului, transmite Reuters. Explozia a ucis cel puţin opt membri ai forţelor de securitate afgane şi şase civili au rănit peste 140 de persoane, conform unor oficiali guvernamentali, potrivit agerpres.

Printre victime se află şi copii – unul ucis şi cel puţin 27 răniţi, potrivit autorităţilor medicale; un oficial de specialitate a declarat că bilanţul s-ar putea agrava.

Talibanii au revendicat atentatul, care a avut loc în apropierea sediului Directoratului Naţional pentru Securitate (DNS) din oraşul Ghazni, la o oră de vârf.

Citește și : Macron i-a transmis lui Rouhani ‘puternica sa preocupare faţă de riscul slăbirii acordului nuclear’

“Zeci de agenţi ai DNS au fost ucişi sau răniţi”, a afirmat într-un comunicat un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.


Atacul a avut loc cu numai câteva ore înainte de începutul unei întâlniri în Qatar între delegaţi ai talibanilor şi ai guvernului de la Kabul, în cadrul eforturilor diplomatice de soluţionare a conflictului din Afganistan.

Talibanii au refuzat de mai multe ori să discute cu reprezentanţi ai guvernului, dar au acceptat în cele din urmă un dialog direct, cu condiţia să se considere că oficialii participă în nume personal. La întâlnirea de la Doha, organizată de Germania şi Qatar, participă circa 60 de personalităţi afgane. Marţi urmează o nouă întrevedere între între reprezentanţi ai talibanilor şi ai Statelor Unite.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.