StiripesurseDiasporaMii de persoane au fost evacuate în centrul oraşului Frankfurt pentru...

Mii de persoane au fost evacuate în centrul oraşului Frankfurt pentru dezamorsarea unei bombe din al Doilea Război Mondial

Publicat:

Circa 16.500 de persoane au fost evacuate din zona centrală a oraşului german Frankfurt pentru a putea fi dezamorsată o bombă de 500 de kilograme rămasă din al Doilea Război Mondial, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres.

Operaţiunea de dezamorsare, care se desfăşoară lângă sediul Băncii Centrale Europene (ECB), a început duminică, după câteva zile de întârziere pentru planificare.

Citește și : Administrația de la Teheran va crește concentrația uraniului îmbogățit peste limita permisă în Acordul Nuclear

Bomba neexplodată este de origine americană şi a fost descoperită în timpul unor lucrări pe un şantier.

Autorităţile au creat un perimetru de evacuare ce cuprinde de asemenea ECB şi mai multe spitale. A fost închisă şi Grădina Zoologică din Frankfurt. Persoanele evacuate din interiorul acestui perimetru au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele înainte de ora opt dimineaţa.


Astfel de operaţiuni sunt frecvente în Germania, unde continuă să fie descoperite bombe neexplodate rămase din al Doilea Război Mondial. Tot la Frankfurt, în septembrie 2017 au fost evacuate 65.000 de persoane pentru dezamorsarea unei bombe britanice ‘blockbuster’ de 1,8 tone.

Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 140 de răniţi în urma unui atentat în provincia afgană Ghazni

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.